Data publicării:
A murit compozitorul Adrian Enescu
Compozitorul Adrian Enescu a încetat din viaţă vineri, au confirmat reprezentanţi ai Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR). Enescu a scris piesa ”Bună seara iubito”, cu care a debutat la 16 ani Loredana Groza, piesa având imediat un succes formidabil.
Compozitor, orchestrator, instrumentist, Adrian Enescu s-a născut la 31 martie 1948, la Bucureşti. A făcut studii muzicale la secţia pian a Liceului de muzică nr. 2 din Bucureşti, apoi la secţia de Compoziţie a Conservatorului de Muzică 'Ciprian Porumbescu' (1974). Din 1977 devine membru al UCMR, după prima sa apariţie discografică, din 1975, în calitate de orchestrator.
Debutul discografic îl reprezintă L.P.-ul 'Basorelief' (1977), poem-pop de mari dimensiuni, pe versurile lui Ioan Alexandru, urmat de o serie de apariţii discografice care-l impun ca pe unul dintre compozitorii originali de la noi (L.P. cu Loredana Groza, 1988).
În paralel cu creaţiile de jazz sau muzică uşoară, colaborează intens cu regizorii de film şi teatru, semnătura sa muzicală apărând în coloana sonoră a multor lungmetraje, realizări pentru care primeşte numeroase distincţii: Premiul ACIN 1975, 1978, 1980, premii la Festivalul filmului de la Costineşti 1978, 1979, 1982, 1985-1988, Festivalul de la San Remo - 1985, Festivalul de la Lisabona - 1985. Între anii 1980-1984 colaborează cu compania italiană de balet 'Liliana Cosi' sau lucrează ca orchestrator în studiouri muzicale din SUA şi Canada.
Cariera după 1989
Peste Ocean se familiarizează cu sunetele avangardiste, de ultimă oră în anii '80, ale muzicii electronice, căreia îi este unul dintre primii promotori din România. Şi după 1990 se implică în cele mai diverse proiecte muzicale, cărora le imprimă propria amprentă, inconfundabilă.
Astfel, semnează muzica de pe discul Loredanei Groza 'Diva Inamorata' (2001), apare pe albumul de compilaţie 'Renaşterea unei naţiuni', editat de Earthtone Records (SUA, 2001), creează coloana sonoră pentru lansarea celei de-a zecea colecţii de modă 'Janine' (2002).
De asemenea, participă la jurizarea Festivalului 'DaKino' (1993), a primei ediţii a 'MTV Romanian Video Music Awards' (2002). Printre realizările lui Adrian Enescu în domeniul muzicii de film sau de teatru se numără coloana sonoră a filmului 'Noro', regizat de Radu Gabrea (2002), spectacolele de teatru 'Iluzia comică' de Pierre Corneille, în regia lui Alexandru Darie (Premiul UNITER pentru 'Cel mai bun spectacol', 2000), 'La ţigănci', adaptare după Mircea Eliade, în regia lui Alexander Hausvater (2001), sau 'Anatomie. Titus. Căderea Romei' de Heiner Muller (r. Alexandru Darie, 2003).
A realizat coloana sonoră pentru filmul 'Second Hand' (r. Dan Pizza, 2005) şi muzica pentru filmul 'Femeia visurilor' (r. Dan Pizza, 2005).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News