Săptămâna trecută, Administraţia Prezidenţială a precizat, într-un comunicat, că şedinţa CSAT a fost suspendată de către preşedintele Klaus Iohannis, la solicitarea membrilor Consiliului, având în vedere faptul că "ordinea de zi a cuprins tematici importante referitoare la apărarea ţării şi securitatea naţională, fapt care a generat discuţii prelungite". "Drept urmare, preşedintele României a decis reluarea şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în data de 19 decembrie, pentru continuarea analizei subiectelor aflate pe ordinea de zi", a informat atunci Administraţia Prezidenţială.
Pe ordinea de zi a şedinţei, începută săptămâna trecută, se află subiecte referitoare la planul de înzestrare a Armatei României pentru perioada 2019 - 2028, programul CSAT de activitate pentru anul viitor, planul de întrebuinţare a Forţelor Armate ale României care se trimit la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în 2019, precum şi Planul Naţional de Priorităţi Informative pentru 2019. Totodată, legat de şedinţa CSAT, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat că una dintre temele întâlnirii a fost legată de bugetele structurilor membre ale Consiliului.
Vezi şi: Ion Iliescu, interviu. Codrin Ştefănescu, prima reacţie
Procesul în care fraţii Gărdean erau judecaţi pentru dare de mită Elenei Udrea a încetat
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă