A început reuniunea G8 dedicată primăverii arabe
Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a deschis joi reuniunea G8 la nivel înalt dedicată primăverii arabe, la care participă preşedinţi sau premieri din ţările membre - Barack Obama (SUA), Dmitri Medvedev (Rusia), Stephen Harper (Canada), Angela Merkel (Germania), David Cameron (Marea Britanie), Naoto Kan (Japonia) şi Silvio Berlusconi (Italia) - transmite AFP.
Participanţii urmează să cheme la încetarea violenţelor şi la respectarea aspiraţiilor popoarelor din lumea arabă, în special în Libia şi Siria.
Egiptul şi Tunisia, ţări unde revoluţiile populare au răsturnat de la putere lideri autoritari, sunt invitate de onoare la acest summit, care va anunţa un sprijin masiv pentru aceste tranziţii democratice fragile, ameninţate de criza economică şi instabilitatea întreţinută de criza libiană.
La sosirea în Deauville, în compania lui Dmitri Medvedev, preşedintele american Barack Obama, foarte surâzător, a făcut o baie de mulţime prelungită, strângând mîinile printre zeci de curioşi prezenţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News