Data publicării:
PRIMUL PROTEST #Rezist, ”care se vede din avion”, împotriva Guvernului Cîțu / VIDEO
Vineri, 25 iunie, în Piața Victoriei, a fost primul protest important împotriva Guvernului Cîțu.
Comunitatea Declic a organizat vineri, 25 iunie, de la ora 19:00, cel mai mare protest-coregrafie din acest an, cu mesajul „Tăiați pensiile speciale!”. 100 de persoane au ridicat pe brațe 3 bannere lungi de câte 30 de metri, care conțineau mesajul dedicat Guvernului. Coregrafia a umplut Piața Victoriei, iar textul a fost vizibil atât din Palatul Victoria, cât și de pe clădirile de vizavi de Guvern, precum și din avion.
Vedeți aici imagini live de la protest:
Comunitatea Declic cere Guvernului să finalizeze proiectul de lege privind eliminarea pensiilor pentru care nu au fost plătite contribuții, în limitele cerute de Curtea Constituțională
Coaliția a promis, prin programul de guvernare, că va elimina aceste pensii speciale, însă până acum nu a făcut altceva decât să amâne finalizarea unui proiect serios pe acest subiect.
”În acest moment, Guvernul Cîțu nu își respectă propriul program de guvernare, amânând la infinit tăierea pensiilor speciale. Cât timp unii speciali încasează lunar 75.000 de lei, 4.9 milioane de pensionari trăiesc cu 1.500 de lei, iar cea mai mică pensie din România este de 750 de lei. Nu putem să nu remarcăm ipocrizia Guvernului, care nu taie pensiile de lux, dar ne anunță că nu sunt bani pentru majorarea alocațiilor sau a pensiilor pentru cei care au contribuit zeci de ani la sistemul public de pensii”, a declarat Cătălina Hopârteanu, coordonatorul campaniei.
Decizia de a protesta cu un mesaj în fața Guvernului, vizibil și de la înălțime, vine după ce mai multe firme de publicitate au refuzat afișarea, pe panouri stradale, a mesajului Tăiați pensiile speciale, pe motiv că autoritățile locale nu au aprobat imaginea. Organizarea acestui protest transmite politicienilor, indiferent de partid, că nu pot opri cetățenii din a-și exprima punctele de vedere.
La protest au participat 100 de persoane, limita maximă admisă de lege, din cauza pandemiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News