Data publicării:
A.G. Weinberger, lansare album: Români și maghiari pe aceeași scenă
A.G. Weinberger, unul dintre cei mai mari cântăreți din România, a făcut un anunț mult așteptat, sâmbătă seară, în emisiunea "Realitatea Românească" a lui Octavian Hoandră.
A.G. Weinberger a anunțat, sâmbătă seară, că va lansa, pe 9 noiembrie, albumul "Reborn". Renumitul câtăreț a povestit întâmplarea care l-a convins să înregistreze piesele și cum va pune pe aceeași scenă trupa sa din România cu o formație din Budapesta.
"E un fel de pod, că nu suntem noi chiar așa de diferiți"
"Anul tecut, aici în București, a fost un concert de jazz la Centrul Cultural Maghiar, unde eu mă duc frecvent că au concerte si evenimente foarte interesante. Și am văzut acolo o formație, un trio de jazz cu o cântăreață așa mai mediocră, dar formația pe mine m-a impresionat...alchimia, textura sunetului pe care l-au emis acei trei băieți. Ne-am dus la cină, m-am prezentat și le-am spus "Băieți, eu vreau să fac cu voi un disc. Sunteți de acord?", ei au spus "Sigur!". Asta a fost pe la sfârșitul lui noiembrie și în februarie făceam discul la Budapesta. De ce la Budapesta? Pentru că mie îmi era mai ieftin ca să mă duc doar eu acolo decât să îi aduc pe ei trei aici cu cazare, cu masă. Și ăsta e discul. Acum, pe 9 noiembire, la concertul de lansare, care va fi la sala Rapsodia, o să fie o treabă interesantă. Vin băieții din Budapesta și or să fie pe scenă cu formația mea din România și vor cânta împreună. Să văd ce fel de alchimie estetică, ideologică chiar, poate să creeze o astfel de întâlnire muzicală pe o scenă, mai ales în anul ăsta pe care noi îl sărbătorim. E un fel de pod, că nu suntem noi chiar așa de diferiți", a declarat A.G. Weinberger
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News