A fost promulgată legea privind acordarea concediilor medicale peste durata maximă stabilită
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Ordonanţa Guvernului nr. 14/2021 prin care este permisă acordarea concediilor medicale şi, respectiv, a indemnizaţiilor aferente, peste durata maximă stabilită, de 183 de zile anual, pentru persoanele asigurate care au suferit arsuri.
Ordonanţa instituie unele prevederi care să permită acordarea concediilor medicale şi, respectiv, a indemnizaţiilor aferente, peste durata maximă stabilită, de 183 de zile anual, pentru persoanele asigurate care au suferit arsuri şi care necesită o perioadă mult mai mare de tratament şi recuperare, în vederea reinserţiei socio-profesionale, potrivir Agerpres.
"Persoanele asigurate prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, fără îndeplinirea condiţiei de stagiu de asigurare, în cazul urgenţelor medico-chirurgicale, al unor tipuri de arsuri care se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, inclusiv pentru perioada de recuperare, tuberculozei, bolilor infectocontagioase din grupa A, stabilite prin hotărâre a Guvernului, neoplaziilor, SIDA, precum şi în cazul bolilor infectocontagioase pentru care se impune măsura izolării prevăzută la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic", se arată în lege.
Tot vineri a mai fost promulgată și Legea privind extinderea categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea prin care se extind categoriile de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare.
Legea are ca obiect de reglementare extinderea categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, cu persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acestora.
"Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radio-active, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor, pe o rază de 8 km în jurul localităţii în care se află situl contaminat, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4)", prevede legea.
Printre localităţile la care se referă legea se numără Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, Baia de Arieş, Roşia Montană, Băiţa, Tichileşti, Câmpia Turzii, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Urdari, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşan
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News