Data actualizării:
Data publicării:

8% din Petrom, vândut către angajați. Ministrul Virgil Popescu vrea lămuriri în instanță!

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Economie
WhatsApp

Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a solicitat Secretariatului General al Guvernului (SGG) să ceară lămuriri suplimentare de la instanță cu privire la detaliile vânzării a 8% din deținerea statului la OMV Petrom.

Virgil Popescu a declarat: "Am primit de la Secretariatul General al Guvernului, dar nu am fost parte în proces. SGG a fost parte în proces și am cerut să ceară lămurire de dispozitiv. Adică 8% din care capital, capitalul la privatizare sau care capital? Capitalul la privatizare diferă față de capitalul actual și mai sunt niște întrebări acolo pe care trebuie să le lămurească instanța. Una e să fie 8% de atunci și una e să fie 8% de acum... care salariați, la data privatizării sau cei de acum, la ce preț, pentru că din capitalul de atunci e un anume preț pe acțiune, dacă e cel de acum e alt preț pe acțiune", a spus ministrul, citat de Mediafax.

Johan Meyer, managerul de fond al Fondului Proprietatea, care are o participație de 10% din Petrom, preciza la jumătatea anului că vânzarea a 8% din Petrom către angajați va dura ani de zile, în condițiile în care legislația este extrem de neclară. "Sunt niște lucruri pe care instanța nu le-a lămurit și am dat înapoi SGG pentru că el e parte în proces, să ceară instanței. Sunt niște lucruri de bun-simț care trebuie lămurite ca să știm ce facem", a spus ministrul Economiei.

Anunțul lui Tăriceanu

În finalul lunii iunie, Călin Popescu Tăriceanu anunța că statul trebuie să vândă un pachet de până la 8% din Petrom ca urmare a câştigării în instanţă de către salariaţii companiei a dreptului de a cumpăra acţiuni SNP, fapt prevăzut în legea de privatizare a Petrom. Tăriceanu invoca o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție din mai care obligă Guvernul să adopte o hotărâre pentru aplicarea dispoziției din OUG 55/2003 în vederea vânzării de acțiuni Petrom până în limita a 8% din capital.

Privatizarea Petrom a fost demarată de cabinetul Năstase în 2002 şi finalizată în 2004 printr-o tranzacție combinată de achiziție de acțiuni de la stat și o majorare de capital cu o valoare cumulate de 1,5 miliarde de euro, grupul OMV ajungând în final să dețină 51,01% din Petrom. Statul român reține o participație de 20,64% din Petrom, iar valoarea pachetului de 8% se ridică la aproape 2 miliarde de lei, la prețul din prezent.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel