Patru momente din zi când este bine să bei apă
Medicii şi nutriţioniştii susţin că sunt anumite momente în care organismul nostru are nevoie de hidratare.
1. Imediat după trezire
Un pahar sau două de apă ajută organismul să se „trezească" şi el la viaţă, activează organele şi stimulează metabolismul. În plus, dacă adaugi în ea puţin suc de lămâie proaspăt stors, vei stimula curăţarea sistemului digestiv de toxinele formate peste noapte. Apa cu lămâie este un diuretic natural şi cel mai bun alcalinizat dintre toate alimentele alcaline din lume.
2. Înainte de culcare
Au nevoie de hidratare în special cei cu probleme cardiace, pentru a preveni atacul de cord şi atacul cerebral. Pe de altă parte, prea multă apă consumată înainte de culcare îţi poate strica somnul din cauză că vei avea nevoie la baie.
3. Înainte de baie
Tot persoanele cu probleme cardiace e bine să se hidrateze înainte de a supune corpul variaţiilor de temperatură. În felul acesta, menţin ritmul cardiac la nivel sănătos.
4. Când ţi-e puţin foame
Lichidul consumat umple stomacul, calmează aciditatea cauzată de foame. În plus, nutriţioniştii spun că, de cele mai multe ori, confundăm foamea cu setea. Spunem că am mânca ceva când, de fapt, pofta s-ar potoli foarte uşor cu un pahar cu apă. Trucul e util celor care sunt la cură de slăbire.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News