Data publicării:

6 greșeli pe care să le eviți atunci când aplici pentru un job

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

De cele mai multe ori, atunci când aplici pentru un job tinzi să nu iei în seamă unii factori care îți pot fi extrem de utili.

Alegeri prezidentiale 2024

Procesul de căutare de joburi poate fi unul copleșitor, mai ales atunci când ai neapărată nevoie de o schimbare în carieră. Vei observa că aplici constant la joburi și cu toate acestea nu primești niciun răspuns, iar nevoia ta de a-ți găsi un loc de muncă devine și mai presantă. Dacă ți se întâmplă și ție acest lucru, este posibil să faci câteva greșeli pe care angajatorii nu le iartă, scrie Publika.

Dacă vrei să revii pe o rută bună, începe prin a acorda mai multă atenție CV-ului tău. Urmează aceste puncte pentru a ieși în evidență cu CV-ul tău în fața angajatorilor.

În același timp, evită aceste greșeli atunci când aplici pentru un job:

1. Ai un CV prea lung și cu greșeli

În mod ideal, CV-ul tău ar trebui să conțină lucrurile esențiale despre cariera, educația și aptitudinile tale. Cu toate acestea, este de preferat să incluzi în CV doar informațiile cu adevărat importante, deoarece angajatorii îi vor acorda atenție doar preț de câteva minute, așa că nu vrei să te întinzi la povești de mai mult de două pagini.

De asemenea, este foarte important să recitești și să verifici orice greșeală care s-ar fi putut strecura. Poate fi o idee bună să rogi pe altcineva să arunce o privire proaspătă pe CV-ul tău pentru a-l putea corecta, acolo unde este cazul.

2. Trimiți același CV către toți angajatorii

E adevărat, nu poți schimba trecutul tău profesional și nici nu poți inventa aptitudini noi pentru fiecare job la care aplici. Însă este vital să-ți modifici CV-ul atunci când aplici pentru joburi diferite. Poți face asta analizând anunțul de angajare și selectând din experiența ta profesională doar lucrurile relevante.

3. Nu revii către angajator (mesaj de follow-up)

De cele mai multe ori, interacțiunea dintre un candidat și angajator se oprește la primul mesaj de aplicare la job. Cu toate acestea, dacă chiar crezi că te potrivești profilului de candidat pentru respectivul job și ai experiența necesară, poate fi înțelept să revii cu un mesaj respectuos de follow-up către angajator.

Un astfel de mesaj poate fi un reminder către angajator sau poate sublinia motivele pentru care te simți potrivit descrierii jobului.

Evită totuși să revii prea repede către angajator, fără să-i lași timp de decizie. Ideal ar fi să aștepți cel puțin o săptămână înainte să trimiți un al doilea mesaj.

4. Minți legat de aptitudinile tale

Chiar dacă tu crezi că îl vei impresiona pe angajator mințind în CV, de cele mai multe ori, acesta își va da seama și va ezita să mai aibă încredere chiar și în aptitudinile tale reale.

Este întotdeauna o bună idee să începi o relație profesională în mod onest, chiar dacă vorbim doar de informațiile dintr-un CV sau de la un interviu de angajare, pentru a fi perceput ca o persoană de încredere.

5. Nu faci research despre companie înainte să aplici

Dacă ești în căutarea unui job nou, de cele mai multe ori, vei aplica fără ca măcar să citești prea bine descrierea jobului.

În astfel de cazuri, este de așteptat să nu primești niciun răspuns din partea angajatorului. Un research legat de istoria companiei, obiectivele și modul de lucru poate face diferența dintre un job câștigat și lipsa unui răspuns de la angajator.

6. Uiți la ce joburi aplici

În valul de CV-uri, scrisori de intenție și research, nu vei putea ține minte ușor toate joburile la care aplici. Asta înseamnă că atunci când vei primi un telefon de la angajator, vei lăsa o impresie de dezinteres față de job.

O idee utilă ar fi să-ți faci o listă care să conțină informații relevante despre fiecare job la care aplici, data la care ai aplicat, cât și detalii despre angajator.

Deși poate fi un proces îndelungat, dacă aplici la joburi evitând astfel de greșeli, îți crești șansele să primești un răspuns de la angajator sau chiar să fii angajat la jobul pe care ți-l dorești. Mult succes!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel