Data actualizării:
Data publicării:

44.000 de români, vaccinați în ultima zi. CNCAV, cele mai noi informații

Autor: RMC | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels

Aproape 44.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore în România, a anunțat, sâmbătă, CNCAV. 

Potrivit CNCAV, din cele 43.795 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, 8.103 au primit prima doză de vaccin, 15.114 pe cea de-a doua, iar 20.578 de persoane au primit doza de rapel.

7.785.918 de persoane au primit până acum prima doză de vaccin, 7.508.390 au schema completă de vaccinare, iar 1.640.051 au primit și doza de rapel.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 24 de reacții adverse. Numărul total al reacțiilor adverse raportate de la începutul campaniei de vaccinare a ajuns la 19.489.

CNCAV precizează că 211 reacții adverse sunt în curs de investigare.

Coronavirus: 1.490 de noi cazuri în ultimele 24 de ore, 111 decese raportate

Până sâmbătă, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.785.120 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.447 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.699.083 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până în prezent, 57.021 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 03.12.2021 (10:00) – 04.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 131 de decese (76 bărbați și 55 femei), din care 20 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 131 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 la categoria de vârstă 50-59 ani, 31 la categoria de vârstă 60-69 ani, 42 la categoria de vârstă 70-79 ani și 41 la categoria de vârstă peste 80 ani.

123 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 20 de decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Arad, Bacău, Galați, Hunedoara, Ilfov, Ialomița, Mureș, Neamț și Municipiul București, în luna octombrie 2021 și în luna noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 111 decese.

Din totalul de 131 de pacienți decedați, 117 erau nevaccinați și 14 vaccinați. Cei 14 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 60-69 ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 5.804. Dintre acestea, 948 sunt internate la ATI. Dintre cei 948 de pacienți internați la ATI, 80 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 106 sunt minori, 100 fiind internați în secții și 6 la ATI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel