30 de percheziții în 5 județe. Polițiștii au descoperit 830 mc de material lemnos și 58 mc de cherestea rășinoasă fără proveniență legală
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrada Oana
WhatsApp
30 de percheziții domiciliare au fost desfășurate miercuri, în cinci județe / Imagine de Free-Photos de la Pixabay
30 de percheziții domiciliare au fost desfășurate miercuri, în cinci județe / Imagine de Free-Photos de la Pixabay
IGPR anunță, joi, că în urma celor 30 de percheziții efectuate în cinci județe au fost descoperiți 830 mc de material lemnos, ce ar fi fost expediați fără avize de însoțire, dar și 58 mc de cherestea rășinoasă fără proveniență legală. 

În urma celor 30 de percheziții efectuate, ieri, de polițiștii din Mureș, au fost descoperiți 830 mc de material lemnos care ar fi fost expediați fără avize de însoțire.

De asemenea, alți 58 mc de cherestea rășinoasă fără  proveniență legală, descoperiți de polițiști în depozite, au fost ridicați în vederea indisponibilizării. Totodată, au fost ridicate acte contabile și avize în vederea continuării cercetărilor.

Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este de peste 137.600 de lei.

30 de percheziții domiciliare, în cinci județe 

La data de 27 ianuarie a.c., polițiștii au efectuat 30 de percheziții domiciliare, în 5 județe, la persoane bănuite de ilegalități în domeniul silvic.

Acțiunea, organizată de polițiștii din Mureș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, s-a desfășurat cu sprijinul Direcției de Ordine Publică - Serviciul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, Serviciului de Poliție Delta Dunării, I.P.J. Tulcea, I.P.J. Constanța, I.P.J Bihor și I.P.J Suceava.

20 dintre percheziții au fost  efectuate în Mureș, 6 în județul Tulcea, 2 în județul Constanța, una în județul Suceava și una în județul Bihor.

Persoanele vizate sunt bănuite de ilegalități în domeniul silvic, de la tăierea ilegală, fără drept și sustragerea de material lemnos, până la transformarea acestuia în cherestea  și valorificare.

Concomitent cu această activitate, au fost efectuate controale de specialitate la 10 depozite de material lemnos, aparținând persoanelor bănuite de comiterea faptelor.

Acțiunile au avut loc în județele Mureș, Tulcea, Constanța și Bihor, cu sprijinul  specialiștilor silvici din cadrul gărzilor forestiere Brașov, Focșani, Suceava, Oradea și București.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale și  jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene și grupărilor de jandarmi mobile din județele unde au loc activitățile, arată un comunicat al IGPR. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel