Data publicării:

24 IANUARIE, Ziua Unirii Principatelor. Manifestații în marile orașe. Programul

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Câteva mii de ieşeni sunt aşteptaţi miercuri, la manifestările organizate de Ziua Unirii Principatelor Române. În Piaţa Unirii vor fi prezenți Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu, aflaţi la Iaşi în prima vizită regală în judeţele ţării din Anul Centenar 2018.

Manifestările oficiale de Ziua Principatelor Unite vor avea loc, la fel ca în anii precedenţi, în Piaţa Unirii din municipiu, începând cu ora 11.00.

La Focşani, manifestările dedicate Micii Uniri sunt programate să înceapă la ora 15.20, cu un exerciţiu Drill Team, care va fi urmat de un spectacol folcloric.

Cei prezenţi în Piaţa Unirii vor asista apoi la un moment evocator - vor prinde viaţă mari conducători din istorie, de la Burebista şi Decebal, până la artizanii micii Unirii, în interpretarea actorilor Sebastian Stan, Vlad Rădescu,  Ioan Isaiu, Claudiu Istudor, Ion Dichiseanu. Momentul va dura circa 20 de minute şi va fi urmat de discursuri ale oficialităţilor.

La Alba Iulia, manifestările se vor desfăşura miercuri dimineaţă în Sala Unirii, unde vor avea loc alocuţiuni despre semnificaţia istorică a Unirii Principatelor Române, iar apoi este programat un spectacol susţinut de către elevii Colegiului Naţional Militar „Mihai Viteazul” şi reprezentanţii Cercului Militar Alba Iulia. Manifestările se vor încheia cu „Hora Unirii” interpretată de Fanfara judeţului Alba, în care se vor prinde toţi participanţii.

La Sebeş, Mica Unire va fi sărbătorită printr-un spectacol artistic prezentat de Ansamblul Folcloric „Augustin Bena” al judeţului Alba şi solişti Maria Filimon, Cătălin Haşa, Roxana Reche, Nicolae Plută, Dorina Nariţa, Floricica Moga, alături de ansamblul de dansuri populare.

La finalul spectacolului, participanţii sunt invitaţi la tradiţionala Horă a Unirii.

Şi la Cugir sunt organizate miercuri manifestări pentru a marca Mica Unire, iar programul va cuprinde poezii şi cântece patriotice care vor fi susţinute de către Fanfara Casei de Cultură Cugir, Grupul „Mlădiţe Cugirene”, aparţinând Şcolii Gimnaziale Nr. 3 Cugir, Cercul de Teatru al Casei de Cultură Cugir. Programul se va încheia tot cu tradiţionala Horă a Unirii.

La Galați, manifestări dedicate zilei Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 vor avea loc în municipiul Galaţi la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, unde vor fi depuse flori, se va evoca însemnătatea acestei zile şi se va dansa Hora Unirii, în timp ce la Muzeul de Istorie va fi deschisă o expoziţie dedicată personalităţilor Unirii Principatelor.

La Arad, evenimentele organizate de Prefectură de Ziua Principatelor Române vor dura mai puţin de o oră şi se vor desfăşura doar în municipiu, în Piaţa Revoluţiei, pe platoul din faţa Palatului Administrativ.

La ora 10.00 va fi intonat Imnul Naţional, după care va avea loc un ceremonial religios susţinut de înalţi prelaţi ai Bisericii Ortodoxe. Rugăciunea de binecuvântare va fi rostită de IPS Timotei Seviciu, arhiepiscopul Aradului. Prefectul judeţului, Florentina Horgea, va rosti o alocuţiune despre însemnătatea Zilei Principatelor Române, iar despre semnificaţia zilei de 24 ianuarie va vorbi muzeograful Bogdan Ivaşcu.

Conform tradiţiei, de la ora 10.30 cei prezenţi vor dansa Hora Unirii, urmată de defilarea Gărzii Comune.

La Timișoara, ziua Unirii Principatelor Române va fi sărbătorită la Timişoara, miercuri, începând cu ora 10.00, la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, amplasat în faţa sediului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş. Evenimentul cuprinde o ceremonie militară la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, organizată de Brigada 18 Cercetare Supraveghere ,,Decebal” şi va continua cu un Te Deum şi depuneri de coroane de flori.

Ceremonia militară şi religioasă se încheie cu Hora Unirii, la care sunt invitaţi să se prindă toţi participanţii.

Consiliul Judeţean Buzău organizează, miercuri, cea de-a treia ediţie a evenimentului "Hai să dăm mână cu mână la Muzeul Judeţean”, care îşi propune să aducă în curtea muzeului cât mai mulţi buzoieni care să se prindă într-o Horă a Unirii care să înconjoare clădirea Muzeului Judeţean. Pentru prima dată, în acest an autorităţile judeţene au invitat în calitate de parteneri militarii Diviziei 2 Infanterie ”Getica”  dar şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Buzău care vor avea o serie de momente distincte pe parcursul evenimentului.  

Cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, Prefectura Constanţa, în colaborare cu Primăria Constanţa, Consiliul Judeţean şi Comandamentul Flotei organizează o ceremonie militară care va avea loc pe platoul din faţa Prefecturii. Arhiepiscopia Tomisului organizează, de asemenea, conferinţa cu tema “Unirea de la 1859 – temei al Marii Uniri din 1918”, care va fi susţinută, printre alţii, de Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, programul conţinând şi un recital de poezie pe versuri de Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Grigore Vieru, dar şi momente muzicale patriotice.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel