20 de milioane de copii, nevaccinaţi împotriva rujeolei, difteriei şi tetanosului în 2018, pe plan global
Mai mult de unul din zece copii - 20 de milioane de copii pe plan global - nu au fost vaccinaţi anul trecut împotriva unor boli care pot pune viaţa în pericol precum rujeola, difteria şi tetanosul, potrivit unor date noi de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), se arată într-un comunicat publicat luni pe site-ul OMS.
Din 2010, rata de vaccinare cu trei doze din vaccinul contra difteriei, tetanosului şi pertussisului (DTP3) şi o doză din vaccinul antirujeolic a stagnat la circa 86% la nivel global. Acest procent, deşi ridicat, nu este suficient pentru a proteja împotriva epidemiilor unor boli care pot fi prevenite prin vaccinare, fiind nevoie de o rată a imunizării de 95% la nivel global, de ţară sau de comunitate.
"Vaccinurile sunt unul dintre cele mai importante instrumente pentru a preveni epidemii şi a păstra omenirea în siguranţă", a spus directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat în comunicatul de presă al organizaţiei. "Deşi în ziua de azi cea mai mare parte dintre copii sunt vaccinaţi, mult prea mulţi sunt lăsaţi în urmă. În mod inacceptabil, deseori cei expuşi celui mai ridicat grad de risc - cei săraci, marginalizaţi, din zonele de conflict sau forţaţi să-şi părăsească domiciliul - nu primesc aceste vaccinuri".
Aproape jumătate dintre numărul copiilor neimunizaţi trăiesc în doar 16 ţări: Afganistan, Republica Centrafricană, Ciad, Republica Democrată Congo, Etiopia, Haiti, Irak, Mali, Niger, Nigeria, Pakistan, Somalia, Sudanul de Sud, Sudan, Siria şi Yemen.
Dacă aceşti copii se îmbolnăvesc, scrie OMS pe site-ul său, sunt în pericol de a suporta cele mai severe consecinţe pentru sănătate şi au cele mai mici şanse de a beneficia de tratamentul şi asistenţa care le-ar putea salva vieţile.
Conform sursei citate, în 2018, cazurile de rujeolă raportate la nivel global au fost aproape duble faţă de 2017, ajungând la 350.000.
"Rujeola este un indicator real al regiunilor unde trebuie să depunem mai multe eforturi pentru a lupta contra bolilor ce pot fi prevenite", a declarat directorul executiv al UNICEF, Henrietta Fore. "Întrucât rujeola este extrem de contagioasă, izbucnirea unei epidemii este un indicator al comunităţilor în care copiii nu sunt vaccinaţi din cauza accesului, costului vaccinurilor sau, anumite cazuri, din neglijenţă. Trebuie să facem toate eforturile pentru a imuniza fiecare copil".
Ucraina se află pe primul loc în lista ţărilor cu cea mai mare rată de incidenţă a rujeolei în 2018. Deşi în prezent acest stat a reuşit să vaccineze peste 90% dintre copii, rata de imunizare a fost scăzută timp de mai mulţi ani, un mare număr de copii cu vârsta mai mare şi adulţi fiind în pericol de a se îmbolnăvi. România este poziţionată pe locul al zecelea în lista ţărilor cu cea mai ridicată rată de incidenţă a rujeolei în 2018, potrivit comunicatului dat publicităţii de OMS. Despre ţara noastră se mai spune că rata de imunizare cu prima doză de vaccin împotriva rujeolei a fost de 90% în 2018, în comparaţie cu 95% în 2010.
Raportul prezintă, pentru prima dată, statistici referitoare la rata de imunizare cu vaccinul împotriva Virusul Papiloma uman (HPV), care protejează fete împotriva cancerului cervical mai târziu în viaţă. Din anul 2018, 90 de ţări au introdus vaccinul împotriva HPV în programele lor naţionale de imunizare, se mai precizează în document.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News