Data actualizării: 25.10.2018 15:29
Data publicării: 21.10.2018 07:45

1916. Civilii bucureștenii să fie la fel de curajoși ca soldații

Autor: Flaviu Predescu | Categorie: Arhiva

Constantin Mille

Material realizat prin programul "București-Centenar" - Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

În ziarul Adeverul, publicat luni, 3 octombrie 1916, fondat de Alex. V. Beldimanu, cotidian care apărea cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții săi și al cărui director politic era Constantin Mile (foto), este publicat un articol acid la adresa populației civile din București, care era criticată cum că „n-a știut să fie la înălțimea vremurilor". Bucureștenilor li se reproșează că „sunt cel mai puțin rezistenți impresiunilor pe cari le determină momentele de față." și să-și păstreze stăpânirea de sine.

Mai degrabă decât a fi o dojană publică, articolul se dorește a avea un rol motivațional, în sensul de a împiedica propagarea unui sentiment de panică în rândul populației din Capitală.

„Să se decidă civilii a fi tot atât de viteji la suflet, cum sunt soldații noștri, cari îngrozesc pe dușman cu curajul lor neasemuit!" se enunță în ultimul paragraf al articolului din Adeverul.

„Datoria civililor

Este explicabil ca înt'un războiu de întinderea și asprimea celui de azi țările nou intrate în luptă să treacă prin toate neliniștile și peripețiile fatal legate de starea de războiu.

Nu a fost țară beligerantă scutită de aceste vicisitudini și pretutindeni, s a observat acest fenomen, ca pe cînd pe front moralul în loc să scadă, se urce mereu la orașe, dar mai cu seamă în Capitală, cei rămași acasă – civilii – nu au știut să fie la înălțimea vremurilor.

Populația capitalelor deprinsă cu o viață mai ușoară, mai comodă, este cea mai puțin pregătită, pentru a îndura grijile și jertfele unei stări de războiu.

Fenomenul se constată și la noi. Numai cei ce vin de pe front, plini de încredere în entuziasmul și rezistența dârză a trupelor, dar și cei care vin din țară găsesc că bucureștenii sunt cel mai puțin rezistenți impresiunilor pe cari le determină momentele de față.

Guvernul, prin comunicatul său de eri, apreciază ca fără însemnătate unele din întâmplările actuale ale războiului, arătând că urmările lor au fost zădărnicite de vitejia oștilor noastre și că ele nu sunt de natură a neliniști pe nimeni.

In acelaș timp, cu toate că luptele se poartă în afară de hotarele țărei și la peste 150 km. de Capitala țărei, și cu toate că muntele apărător este garantat cu toate forțele necesare spre a nu putea fi trecut de dușman, guvernul se simte dator a liniști pe cetățeni, anunțând că toată ocrotirea datorită se va da neapărat și efectiv.

Să sperăm că semănătorii de știri alarmante și prevederi reale vor înceta a se frământa și că Bucureștii, după ce au trecut pe unde au trecut și alte Capitale, mult mai mari, se va reculege și va ajuta și pe cei cari conduc să poată păstra tot sângele rece atît de necesar victoriei finale sigure a trupelor și a aliaților noștri.

O națiune care a intrat în război spre a și asigura un viitor măreț, trebue să știe să păstreze în cursul jertfelor, stăpânirea de sine înăuntru!

Să se decidă civilii a fi tot atât de viteji la suflet, cum sunt soldații noștri, cari îngrozesc pe dușman cu curajul lor neasemuit!

E singurul lucru pe care'l cer de la noi eroii noștri, spre a muri lăsîndu-ne o Românie glorioasă și sporită!"

Notă: Constantin Mille (n. 21 decembrie 1861, Iași — d. 20 februarie 1927) a fost un ziarist, nuvelist, poet, avocat și militant socialist român, precum și un activist proeminent pentru apărarea drepturilor omului.

Urmează liceul în oraşul natal, iar în toamna anului 1878 se înscrie la Facultatea de Drept şi la cea de Litere de la Universitatea „Al.I.Cuza". Din studenţie, începe colaborarea la revista „Contemporanul", care se afla în plin război polemic cu societatea literară „Junimea". În „Contemporanul", aveau să-i apară cele mai importante scrieri. Tot atunci, aderă la mişcarea socialistă, alături de militanţi marcanţi precum Nicolae Rusel, Alexandru Bădărău sau fraţii Ioan şi Gheorghe Nădejde. Alături de aceştia, în 1880, organizează primul Congres al Studenţilor Români, reuşind să atragă atenţia autorităţilor, care-l califică drept agitator pe Russel şi hotărăsc să-l exileze. Exmatriculat din facultate din pricina convingerilor sale politice, în 1882, Mille se înscrie la Universitatea din Paris, apoi îşi completează studiile la Universitatea Libre, din Bruxelles, de unde, în 1884, revine în ţară, cu diploma de doctor în drept şi cu multe legături în cercurile socialiste din Europa. Devine membru fondator al Cercului de Studii Sociale şi se alătură lui Ioan Nădejde, cu care înfiinţează revista „Drepturile omului".

În ediţia din 12 august 1920, în editorial, Mille îşi ia "Rămas bun!": „Mă costă să rostesc aceste două vorbe. Credeam că va fi mai uşoară pentru mine plecarea dela Adeverul şi Dimineaţa. Cu toate acestea, nu e aşa. Când e vorba să iau hotărârea supremă, să mă despart de cititorii mei, cu cari stau la vorbă de douăzeci şi cinci de ani", să părăsesc localul pe care l-am clădit eu, să nu mai lucrez în acest mediu artistic pe care mi l-am creiat, să abandonez pe bunii şi harnicii mei vechi tovarăşi, cărora le datorez tot succesul ziarelor noastre, să nu mai aud huruitul monoton al maşinelor, să nu mai aud gălăgia ce-o fac în stradă vânzătorii, mirosul cernelei proaspete să nu-l mai simt-a te despărţi de toate acestea, cari au devenit a doua viaţă, este greu trebuie voinţă multă să laşi totul şi să intri în obscuritatea din cari ai ieşit acum un sfert de veac". „Ce geniu orb va fi sfătuit pe Const. Mille să-şi înstrăineze creaţia, care devenise pentru el ceva sinonim cu un crez? Ce spirite nefaste îl vor fi împins pe această cale, îndemnându-l să se lepede de un copil atât de scump?", se întreabă Nora. Nimeni nu va mai putea şti cu adevărat. În mod oficial, "...Mille era obosit...aşa s-a spus; nu se mai credea în stare să conducă, cu aceeaşi vigilenţă (...) carul ce-i cerea atâta răspundere". Puţin probabil însă ca oboseala să fie la mijloc. Iată ce scria Mille după un deceniu de directorat: „Sunt zece ani de când sunt în prima linie şi nu sunt obosit. Îmi dau însă seama că fac o muncă grozav de grea şi istovitoare, că toate aceste sforţări mă vor răpune acum sau mai târziu, dar trag nădejde ca să pot să rezist cel puţin atâta timp cât va trebui ca opera la care am conlucrat-şi opera principală a vieţii mele-să fie aşezată atunci pe aşa baze, căci va avea asigurată viaţa, pentru o îndelungă vreme".( Nota preluată din articole scrise de Ciprian Chirvasiu, Adevărul)