Data actualizării:
Data publicării:

16 companii de leasing, amendate de Consiliul Concurenţei. Firmele s-au înţeles între ele la preţuri

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Economie
WhatsApp

Consiliul Concurenţei a decis să amendeze 16 societăţi financiare, precum şi Asociaţia Societăţilor Financiare din România pentru că au încălcat legea în ceea ce priveşte concurenţa. 

Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 41.251.774 lei (aprox. 8,47 milioane euro) Asociația Societăților Financiare din România – ALB și 16 companii membre ale acesteia pentru încălcarea legislației în domeniu concurenței, prin participarea la un schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial.

Concret, firmele s-ar fi înţeles între ele în ceea ce priveşte ofertele, astfel încât clienţii primeau, în mare, aceleaşi oferte indiferent de companie. 

"E vorba de 16 companii de leasing, principalele din ţară, grupate în asociaţia lor de profil. Le-am sancţionat pentru faptul că au schimbat foarte multe date între ele. Atât date recente, cât şi previziuni privind comportamentul viitor. Luând împreună volumul de date, companiile au văzut cum se vor comporta concurenţii. Asta face ca concurenţa să nu mai funcţioneze atât de bine. Când ai informaţiile astea, companiile nu se bat între ele. De asta, pentru clienţi preţurile nu sunt atât de scăzute cum ar fi în condiţii corecte. Am avut nişte informaţii de la care am pornit investigaţia, am strâns informaţii din sistemele electronice ale companiilor şi în final una dintre companii a recunoscut situaţia", a declarat Bogdan Chiriţoiu, președintele Consiliului Concurenței, la Antena 3. 

În DOCUMENTUL ATAŞAT, puteţi vedea cum au fost împărţite amenzile. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel