Agenţia Spaţială Europeană caută noi voluntari care să stea întinşi în pat 60 de zile, pentru a studia efectele vieţii în condiţii de imponderabilitate asupra corpului uman. Voluntarii vor primi pentru efort suma de 15.000 de euro.
Corpul uman nu este conceput pentru zboruri spaţiale
Corpul uman, adaptat la viaţa de pe Terra, nu este conceput pentru zboruri spaţiale. Descoperirea modalităţilor de a menţine o stare bună a sănătăţii astronauţilor este scopul unui studiu amplu.
Călătoriile în spaţiu sunt foarte costisitoare, motiv pentru care cercetătorii de la Agenţia Spaţială Europeană (ESA) încearcă să creeze condiţii similare în cadrul unor studii pe Terra.
Condițiile impuse pentru voluntari
Voluntarii care participă la acest studiu stau întinşi, cu capul aşezat cu şase grade mai jos decât corpul. Unul dintre umeri trebuie să atingă permanent patul, activităţile legate de hrănire, spălare şi funcţii fiziologice fiind făcute din această poziţie, potrivit esa.int.
În condiţii de imponderabilitate, corpul pierde din densitatea osoasă şi musculară, se produc modificări oculare, acumulări de lichid în creier.
ESA a mai efectuat studii similare în Franţa şi Germania. De data aceasta, studiul se va desfăşura în Planica, Slovenia, şi Toulouse, Franţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui