15.000 de cehi s-au declarat cavaleri Jedi la ultimul recensământ
Rezultatele ultimului recensământ din Cehia arată că peste 15.000 de persoane s-au declarat cavaleri Jedi, aderenţi ai credinţei din producţia cinematografică „Star Wars”/„Războiul Stelelor”.
Autor: Alexandra Dumitru
În Praga statisticienii au înregistrat 3.977 de cavaleri Jedi, însumnând cam 0,31 % din populaţia capitalei. Cei mai puţini aderenţi au fost identificaţi în regiunea centrală a ţării datorită poziţionării radarelor intergalactice, potrivit Czech Position.
Aceşti filosofi-războinici care acţionau pentru menţinerea păcii şi care fost creaţi de George Lucas au numeroşi susţinători şi în ţări precum Noua Zeelandă, Australia, Canada şi Marea Britanie. Fenomenul Jedi în rândul recensămintelor a debutat în urmă cu zece ani ca o formă de a protesta împotriva includerii religiei în formularele înregistrării statistice a populaţiei. Până în prezent Jedismul nu a fost declarat în nicio ţară religie oficială.
Cu toate acestea, peisajul religios din Cehia ultimilor zece ani nu s-a schimat în mod radical, catolicismul este încă religie naţională cu peste un milion de credincioşi, urmat de evaghelism cu un număr de 52.000 de persoane. Din totalul populaţiei cehe, 10 % s-au declarat spiritualişti, în timp ce aproape jumătate au refuzat să răspundă la întrebările privind credinţele religioase.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News