Data publicării:

1300 de băcăuani vor rămâne şomeri de luna viitoare

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Muncitori santier
Muncitori santier

1300 de persoane din judeţul Bacău ar putea rămâne fără locuri de muncă, temporar sau definitiv, în următoarele două luni, informează Ziarul de Bacău. Anunţul a fost făcut de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bacău, care în ultimele zile au primit nouă proiecte prin care angajatori din judeţ îşi anunţă intenţia de disponibilizare în masă a salariaţilor.

Autor: Adrian Stroescu

Cele mai multe firme sunt din domeniile construcţii, petrolier şi industria alimentară

“Posibilele disponibilizări au la bază motive economice. De obicei, în perioada sezonului rece, firmele de construcţii în special îşi sistează activitatea”, a declarat Dan Buftea, purtator de cuvânt ITM Bacău.

Dacă nu se vor găsi rezolvări ale situaţiilor, salariaţii îşi vor pierde slujbele începând cu a doua jumătate a lunii noiembrie, începutul lunii decembrie.

Printre angajatorii care au anunţat concedieri colective se află şi Primaria Târgu-Trotuş, această înştiinţând ITM Bacău despre disponibilizarea a 31 de salariaţi – asistenţi personali.

La finele lunii septembrie, rata şomajului băcăuan era de 5,96%, numărul total al şomerilor aflaţi în evidenţe ridicindu-se la 14.010. Potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bacău, populaţia activă a judeţului la finele lui septembrie 2011 era de 226.400, de la începutul anului fiind încadrate prin măsurile active întreprinse de instituţie în cadrul Programului de Ocupare a Forţei de Muncă pe 2011, circa 7.900 de persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel