11 lideri conservatori candidează pentru a-i succeda lui Boris Johnson la funcţia de preşedinte al partidului şi de premier
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
11 lideri conservatori candidează pentru a-i succeda lui Boris Johnson la funcţia de preşedinte al partidului şi de premier - Foto Agerpres
11 lideri conservatori candidează pentru a-i succeda lui Boris Johnson la funcţia de preşedinte al partidului şi de premier - Foto Agerpres
În Marea Britanie un comitet executiv al conservatorilor va stabili săptămâna aceasta calendarul scrutinului care îl va desemna pe succesorul lui Boris Johnson în funcţia de preşedinte al partidului şi de premier. 

Acesta şi-a anunţat demisia joi, dar rămâne premier în exerciţiu până la numirea unui nou lider al formaţiunii. Competiţia este deja acerbă, 11 lideri conservatori anunţându-şi până acum decizia de a candida.

Între aceştia, foştii miniştrii de la finanţe Rishi Sunak şi de la sănătate Sajid Javid, cei care au declanşat atacul la Boris Johnson, şi un alt fost ministru al sănătăţii şi de externe, Jeremy Hunt. Ultimul anunţ în acest sens a fost făcut aseară târziu de actuala şefă a diplomaţiei Liz Trass, scrie RADOR.

Cu o poziţie slăbită considerabil după o serie de scandaluri, între care cel legat de petrecerile desfăşurate în Downing Street în timpul restricţiilor din pandemie, alegeri parţiale încheiate cu înfrângeri usturătoare pentru conservatori şi demisii în lanţ din cabinet, Boris Johnson a fost constrâns să-şi dea demisia, dar a spus că doreşte să rămână la conducerea guvernului până la numirea viitorului premier. 

Citește și - Demisia lui Boris Johnson arată o diferență majoră între Partidul Conservator și PSD. „Jupânul” care taie și spânzură în partid

Jurnalistul Val Vâlcu a făcut o paralelă între Partidul Conservator din Marea Britanie și Partidul Social Democrat din România. Ziaristul a spus că Partidul Conservator a rezistat câteva secole pentru că este cu ochii către votant, nu spre șeful partidului, cum este, de exemplu, la PSD.

„Partidul Conservator din Marea Britanie a rezistat secole dintr-un singur motiv: a fost cu ochii către alegător, nu spre șeful partidului. Altfel nu putea rezista atâtea secole într-o democrație. Boris Johnson nu era „șeful” partidului, nu era „jupânul” care pune pe X și numește pe Y. Nu era ca la PSD. Haideți să vedem câți președinți interimari, de organizații județene, sunt la PSD. Dacă îi numeri sunt aproape toți la mâna liderului suprem sau la mâna supra structurii din București”, a spus jurnalistul Val Vâlcu, în emisiunea „Decisiv”, realizată de ziarista Cătălina Porumbel. 

„În Marea Britanie, Boris Johnson negocia cu partidul său fiecare poziție. El era la mâna membrilor de partid, nu ca la PSD, unde este invers. Dacă parlamentarii au văzut că pierd în teritoriu, dacă au observat că opinia publică este dezamăgită, iată că Boris Johnson a demisionat. Și Margaret Thatcher a trecut prin ceva similar. A părăsit-o un singur parlamentar și a venit, în locul ei, John Major pentru a supraviețui partidul. Exact ca la un organism viu, trebuie să-și mai schimbe celulele. În caz contrar, devine o mumie folosită de unii și de alții”, a mai spus Val Vâlcu.

VEZI ȘI: Boris Johnson a dat asigurări joi că îi va lăsa succesorului său „deciziile bugetare majore"

Premierul britanic Boris Johnson a dat asigurări joi că îi va lăsa succesorului său „deciziile bugetare majore", a anunţat Downing Street la câteva ore după anunţul demisiei sale, relatează AFP.

Conform minutei Consiliului de Miniştri, Boris Johnson a subliniat că, până la plecarea sa, nu va încerca să aplice noi politici sau schimbări de direcţie majore.

„El a declarat că deciziile bugetare majore trebuie lăsate viitorului premier", conform unui comunicat transmis de Downing Street.

De la inflaţia ajunsă la niveluri record şi ajutoarele pentru costul vieţii şi până la riscurile de recesiune şi consecinţele nesfârşite ale Brexit-ului, succesorul lui Johnson va moşteni dosare economice dificile.

El va trebui să facă faţă de asemenea apelurilor provenite din propria tabără conservatoare de a reduce taxele atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice, în contextul unei creşteri recente a taxelor pentru finanţarea asigurărilor sociale şi al majorării impozitelor pentru companii prevăzută pentru anul viitor.

VEZI ȘI: Boris Johnson a demisionat joi din funcţia de prim-ministru, declanşând operaţiunea de căutare a unui nou lider britanic care ar putea dura săptămâni sau luni, relatează Reuters



Candidaţii care doresc să concureze pentru conducerea partidului, şi ar putea fi mulţi, trebuie nominalizaţi de alţi doi parlamentari conservatori. Aceştia ţin apoi mai multe rânduri de vot secret, în urma fiecărui scrutin persoana cu cele mai puţine voturi fiind eliminată.

Acest proces este repetat până când rămân doar doi candidaţi. Voturile se ţineau până acum în fiecare marţi şi joi, dar parlamentul intră în vacanţa de vară pe 21 iulie, aşa că procesul ar putea fi accelerat.

Ultimii doi candidaţi sunt supuşi unui vot poştal în rândul membrilor Partidului Conservator, câştigătorul fiind numit lider.

Liderul partidului cu majoritate în Camera Comunelor este de facto prim-ministru. El nu este obligat să convoace alegeri anticipate, dar poate face acest lucru, notează Reuters.

Durata procesului de alegere a noului lider poate varia în funcţie de numărul de candidaţi. Theresa May a devenit lideră a partidului în mai puţin de trei săptămâni după ce David Cameron a demisionat în 2016 şi alţi candidaţi s-au retras în timpul cursei.

Boris Johnson s-a confruntat cu fostul ministru al sănătăţii Jeremy Hunt în cursa din cadrul Partidului Conservator pentru a o înlocui pe Theresa May în 2019 şi şi-a început mandatul la două luni după ce May şi-a anunţat intenţia de a demisiona.

În cadrul discursului susţinut în faţa Downing Street, Johnson a spus că va rămâne în funcţie până când este ales un nou prim-ministru, dar unii parlamentari conservatori vor ca Johnson să fie înlocuit imediat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel