Data publicării:

100.000 de copii confirmaţi cu Covid-19 în numai 14 zile. Unde se întâmplă

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Situaţie complicată cu puţin timp înaintea redeschiderii şcolilor.

Aproape 100.000 de copii au fost pozitivi pentru COVID-19 în SUA, în ultimele două săptămâni ale lunii iulie, cu doar câteva săptămâni înainte de redeschiderea şcolilor, relatează Daily Mail. Luni există mai mult de cinci milioane de cazuri de COVID-19 în ţară şi peste 162.000 de decese. Din aceste infecţii, peste 338.000 erau copii.

Cele mai mari două districte şcolare din California - Los Angeles şi San Diego - care administrează un număr combinat de 720.000 de elevi, a decis să înceapă anul şcolar prin învăţare la distanţă, datorită creşterii ratelor de infecţie din stat.

Pe de altă parte, New York va fi deschis în această toamnă, întrucât primarul Bill De Blasio a promis că oficialii „au lucrat neîncetat pentru a obţine acest drept”. Vineri, primarul a dat asigurări că oficialii au analizat exemplele de întoarcere la şcoala „din toată lumea” pentru a se asigura că copiii vor fi în siguranţă. De Blasio a spus că părinţii au avut timp până vineri seara să înregistreze elevii pentru învăţare la distanţă sau un sistem hibrid.

În timp ce iniţial se credea că virusul afectează rar copiii faţă de adulţi, mai mult de 25 de copii au murit din cauza coronavirusului doar în luna iulie în SUA, transmite Mediafax.

Situaţia în campusuri

Universitatea Amherst din Massachusetts a interzis studenţilor să călătorească în afara campusului, cu excepţia programărilor medicale şi urgenţelor de familie.

Focarele sunt deja o problemă în unele campusuri, inclusiv Universitatea din Sudul Californiei, Universitatea din Washington şi Universitatea din Mississippi. Un focar care a fost legat de petrecerile din campus a determinat Universitatea din Berkeley să înceapă semestrul de toamna exclusiv online.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel