Data publicării:
10 Mai, Ziua Regalităţii. Ana Birchall: Încredere față de tot ce înseamnă Casa Regală pentru România
"Astăzi se împlinesc 153 de ani de la un moment de semnificații profunde al istoriei noastre, care a consemnat data de 10 mai drept Ziua Regalității – cea mai importantă sărbătoare a monarhiei românești", transmite Ana Birchall, ministrul interimar al Justiţiei.
”Drumul lui Carol”, așa cum a rămas în istorie traseul parcurs de principele Carol I de la intrarea în ţară la Drobeta Turnu Severin și străbătând localitățile Horezu, Râmnicu Vâlcea, Curtea de Argeş, Câmpulung şi Târgovişte s-a încheiat în ziua de 10 mai 1866, la București, aceeași zi în care acesta a depus jurământul în noua sa calitate de domnitor al Principatelor Unite Române: „Punând picioarele pe acest pământ, am şi devenit român! Cetăţean azi, mâine, de va fi nevoie soldat, eu voi împărtăşi cu dumneavoastră soarta cea bună ca şi cea rea”.
De aceea, cu ocazia sărbătorii de astăzi se cuvinte să amintim şi să preţuim rolul Familiei Regale în modernizarea statului român și să păstrăm în suflet încrederea și respectul față de tot ce înseamnă Casa Regală pentru România.
La mulți ani Familiei Regale!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News