Data publicării:

1 Mai pe litoralul românesc, atractiv și pentru dealerii străini: Un britanic și un slovac vindeau droguri în Mamaia. Acum sunt în arest 30 de zile

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto DIICOT
foto DIICOT

După ce au venit cu pliculețele cu droguri pe litoralul românesc, doi străini, unul slovac, celălalt britanic, simt acum gustul arestului preventiv în România. Ei au fost prinși la un festival din Mamaia. 

Alegeri prezidentiale 2024

”La data de 01.05.2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea a doi inculpați, cetățeni străini, cercetați pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.

În cauză s-a reținut că, inculpații au deținut cantități de droguri de risc și  mare risc (cocaină, ketamină și ecstasy) în scopul comercializării în cadrul unui festival ce se desfăşoară în staţiunea Mamaia, judeţul Constanța.

Inculpații au fost depistați de către organele de urmărire penală în timp ce comercializau droguri de risc și mare risc.

În cursul acestei zilei,  judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanţa a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanţa.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție” anunță DIICOT. 

Poliția Română a anunțat că e vorba despre un slovac și un britanic

”Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa, au documentat activitatea infracţională a două persoane, cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc. Astfel, în cursul zilei de astăzi, 1 mai a.c., poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au depistat, în incinta unui festival din staţiunea Mamaia, doi bărbaţi (unul de naţionalitate britanică şi unul de naţionalitate slovacă), în timp ce ar fi oferit, spre vânzare, droguri de risc şi mare risc. Asupra acestora, au fost descoperite diverse cantităţi de ketamină, cocaină, precum şi comprimate MDMA (ecstasy)" arată și Poliția Română. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel