Data publicării:

1 ianuarie 2023 pe litoral. Câțiva oameni mai curajoși au făcut baie în Marea Neagră / galerie foto

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp

Câțiva temerari au făcut baie în Marea Neagră în prima zi a anului 2023.

În prima zi a anului 2023, la Constanța, câțiva oameni mai dârji și-au luat inima în dinți și au făcut o baie în Marea Neagră. Temperaturile urcă astăzi pe litoral până la 14 grade Celsius, iar temperatura apei este de 8-9 grade.

Chiar dacă au dat dovadă de un nivel ridicat de curaj, cei implicați au ieșit însă destul de repede din apă și au preferat să mai stea sub razele destul de călduroase ale Soarelui din această perioadă.

La sfârșitul acestei săptămâni, pe 6 ianuarie, de Bobotează, Înaltpreasfințitul Teodosie va arunca trei cruci în mare, iar cei mai curajoși vor sări după ele și le vor aduce la mal. Cine știe, poate cei care s-au aventurat azi în apele mării au făcut-o pentru a se antrena pentru ziua de 6 ianuarie.

Reamintim că în acest an, de Revelion, vremea s-a dovedit a fi mult mai caldă decât în mod normal, minimele din noaptea dintre ani fiind, pe cuprinsul întregii țări, între 1 și 5-6 grade Celsius, iar maximele vor ajunge în cursul zilei de azi și la 17 grade Celsius în zonele deluroase.

Mai multe informații despre prognoza meteo din aceste zice, AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel