Data publicării:
1.000 de medicamente esențiale, decontate 100%. Lista celor 150 de substanțe active poate fi consultată aici
1.000 de medicamente esențiale vor fi decontate 100 la sută, anunță ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, anunță că a semnat ordinul prin care mai multe medicamente esențiale vor fi decontate 100 la sută, pe listă fiind, printre altele, medicamente esențiale din programul național de oncologie, pentru boala Wilson, diabet.
„Am aprobat lista medicamentelor esențiale pentru pacienții din România. Circa 1.000 de medicamente esențiale, decontate 100%. Aceasta conține 150 de denumiri comune internaționale (substanțe active), în total aproximativ 1.000 de medicamente care conțin aceste substanțe. Pe listă se regăsesc medicamente esențiale din programul național de oncologie, pentru boala Wilson, pentru diabet, precum și pentru bolile endocrine, printre altele”, a precizat, marți, 20 iulie, Ioana Mihăilă pe contul de Facebook.
LISTA POATE FI CONSULTATĂ AICI. - Lista celor 150 de substanțe active
„Medicamentele cuprinse în ordinul aprobat se află pe cea mai recentă listă de medicamente esenţiale recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii și sunt decontate 100% de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, astfel încât povara financiară asupra pacientului să fie zero”, a adăugat ministrul Sănătății.
„Ne-am angajat, în programul de guvernare, reintroducerea medicamentelor esențiale în legislație și ne ținem de cuvânt”, a conchis Ioana Mihăilă.
Vaccinarea, obligatorie în România? Ioana Mihăilă, anunț
Întrebată despre vaccinare și dacă se ia în calcul vaccinarea obligatorie în România, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a răspuns că nu, oferind mai multe explicații.
„Vaccinarea este opțională. Cred că este bine să rămână la latitudinea fiecăruia dintre noi dacă ne vaccinăm sau nu, dar cred că pentru anumite categorii profesionale, spre exemplu personalul medical, este important să ne gândim și la persoanele cu care acest personal vine în contact, adică în general cu pacienți vulnerabili, cu boli cronice, cu o sumedenie de alte afecțiuni. Și atunci este bine să fim responsabili. În general, atunci când alegem să ne vaccinăm, trebuie să înțelegem că este o responsabilitate față de sănătatea noastră, dar este o mare responsabilitate și pentru cei de lângă noi”, a spus ministrul Ioana Mihăilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News