Data publicării:

Zoe Petre: Liderii europeni au fost dezinformaţi

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
zoe petre
zoe petre

Fostul consilier prezidențial Zoe Petre, unul dintre semnatarii scrisorii către Bruxelles, a declarat că prin gestul său încearcă să clarifice la nivelul UE că România nu este o ţară nedemocratică. Ea a mai spus că liderii europeni au fost dezinformaţi în legătură cu suspendarea preşedintelui Traian Băsescu şi cu organizarea referendumului din 29 iulie, 2012.

"Noi am considerat că a existat o gravă neînţelegere la nivelul liderilor Uniunii Europene în legătură cu circumstanţele şi motivele care au dus la suspendarea preşedintelui Traian Băsescu şi la organizarea unui referendum", a declarat dr. Zoe Petre la RTV.

 "Pe de o parte, cred că un lucru care a stârnit multe confuzii a fost ideea că în România Curtea Constituţională ar fi parte a sistemului judiciar, lucru acesta nu e adevărat, CC nu poate fi confundată cu Curtea Supremă din SUA, de exemplu", a mai spus fostul consilier prezidenţial.

 "O altă confuzie a fost relevată chiar de preşedintele Băsescu când i-a spus doamnei Merkel că nu există în Constituţie proceduri de suspendare. Este foarte adevărat că în multe ţări din UE nu există, dar în România există o astfel de procedură şi a fost recunoscută de Curtea Constituţională... nu mai are rost să fluturăm gogoriţe de tipul loviturii de stat", a precizat dr. Zoe Petre.

 Istoricul a mai spus că încearcă clarificarea la nivelul UE că România nu este o ţară nedemocrată, că recursul la referendum este legal.

 "Ni s-a părut tuturor semnatarilor că a fost o greşeală de perspectivă la Bruxelles în legătură cu ce s-a întâmplat în România. Există un principiu fundamental al oricărei situaţii de judecată dreaptă. Nu e voie să asculţi doar o parte în proces. Noi ne-am considerat datori să aducem o voce diferită de cea oficială", a precizat dr. Zoe Petre, care a subliniat că liderii europeni au fost dezinformaţi, că au avut informaţii inexacte.

 "Trebuie neapărat ca cetăţenii români să îşi exprime votul, actul demiterii unui şef de stat este puternic şi greu de consecinţe, trebuie hotărât pe baza unui mare număr de voturi. Dacă PDL şi Băsescu îşi imaginează să reinstaureze cu forţa o preşedinţie fără legitimitate populară, abia atunci putem vorbi de o lovitură de stat", a mai spus dr. Zoe Petre.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel