Zoe, cel mai expresiv avatar controlabil realizat vreodată
Data publicării:
Autor: ana
WhatsApp
zoe
zoe

Faceți cunoștință cu Zoe, un „cap virtual”, creat de cercetătorii britanici, care poate exprima o gamă aproape completă de emoţii umane cu un "realism fără precedent" și care anunță începutul unei noi ere a interacţiunilor om-computer. Reușita lor reprezintă un pas spre conceperea asistenţilor virtuali personalizaţi similari celor din filmele science-fiction.

Noul sistem, intitulat Zoe, este capabil să recite diferite texte în timp ce reproduce pe chip emoţii cu un realism fără precedent. Este cel mai expresiv avatar controlabil realizat vreodată, afirmă designerii acestuia. El funcționează pe baza unui set de emoții fundamentale, vocea lui Zoe având şase opţiuni de bază: fericită, tristă, tandră, furioasă, înfricoşată şi neutră. Ajustând setările, se poate obține un număr aproape infinit de combinații emoționale.

Zoe este rezultatul unei colaborări între experţii de la Laboratorul de Cercetare fondat de Toshiba în cadrul Universităţii Cambridge şi specialiştii din cadrul departamentului de inginerie din cadrul universităţii. Chipul avatarului este dat de actriţa britanică Zoe Lister, cunoscută în Regatul Unit pentru serialul Hollyoaks difuzat pe Channel 4.

„Această tehnologie ar putea fi startul unei noi generaţii de interfeţe care transformă interacţiunea cu un computer, făcând acest lucru mult mai apropiat de dialogul cu altă fiinţă umană”, a comentat profesorul Roberto Cipolla. Acesta a arătat că „A durat ceva timp să o concepem pe Zoe, pentru că a trebui să începem de la zero şi să învăţăm sistemul să înveţe să înţeleagă limbajul şi expresivitatea. Acum că înţelege aceste lucruri, nu ar trebui să fie prea dificil să transferăm acest fundament pentru a realiza o voce şi o faţă diferită”.

Suficient de portabil pentru a funcţiona în cazul telefoanelor mobile, sistemul ar putea fi folosit ca asistent personal disponibil pe smartphone sau ca „mesaj cu chip” care să înlocuiască SMS-urile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel