Președintele CJ, Marian Oprișan, a confirmat pentru DCNews trimiterea invitaților, ”așa cum s-a făcut de fiecare dată, către toată lumea”. Pe lângă defilarea Armatei, ceremonia va mai cuprinde o scenetă de teatru, care reconstruiește momentul istoric aniversat, discursurile oficialităților și, evident, Hora Unirii.
Două tabere, acțiune comună
La Ziua Națională, președintele Klaus Iohannis a refuzat să stea lângă ”penalii” din PSD/ALDE. Președinția nu a invitat nici liderii de partid, nici persoane cu funcții oficiale (președintele Senatului, primarul general al Capitalei). Gestul politic asumat de Klaus Iohannis era făcut în plină campanie electorală. Poate, după victoria zdrobitoare a PSD/ALDE, Klaus Iohannis va trece peste embargou. Ar fi prima ocazie când cele două tabere participă la o acțiune comună la care nu îi obligă imperative constituționale, cum s-a întâmplat la depunerea jurămintelor, de către miniștrii cabinetului Grindeanu.
Pe de altă parte, Klaus Iohannis s-ar afla la Focșani și Iași în calitate de invitat al Consiliilor Județene (conduse de PSD). Acest aspect ar putea fi invocat ca o scuză pentru electoratul ”taliban” de Dreapta, care ar dori menținerea boicotului, dacă președintele dorește să atenueze conflictul cu electoratul PSD, participând alături de Dragnea la ceremonie.
[citeste si]
O mișcare spectaculoasă pe care ar putea s-o facă președintele ar fi să refuze tribuna oficială, în care vor sta liderii PSD/ALDE și să meargă în mulțime, așa cum au făcut Dragnea și Firea, la București. Riscul ar fi ca publicul pro-PSD să se manifeste ostil la adresa președintelui. Traian Băsescu a fost intens huiduit la Focșani și Iași, cu ocazia zilei Unirii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Încă un accident grav în Vinerea Mare. A intervenit elicopterul SMURD