Tabletă
Desktop
Data actualizării:
Data publicării:
Data publicării:
Ziua Romilor. Gelu Duminică, amintiri dureroase: Suflet de român nu vom putea cumpăra
Sociologul Gelu Duminică a rememorat momentele grele pe care părinții săi au fost nevoiți să le îndure din cauza etniei lor.
"Tată, de la mine s-o ai: poţi să duci un român în spate 10 ani, dacă-l pui jos tot "ţiganul naibii" o să te facă". Taică—miu a lucrat 45 de ani numai între români. Cu multă muncă şi cu şi mai multă seriozitate ajunsese un fel de şef în portul din Galaţi. Această avansare îl transformase într-o ţintă pentru cei alături de care pornise de jos şi care nu vedeau cu ochi buni faptul că au ajuns să fie coordonaţi de o "baragladină".
De multe ori auzea cuvântul „cioară" sau îi era sugerată mutarea la Bug şi, pentru unul a cărui familie a fost decimată prin deportare, nu era deloc plăcut. Aceste cuvinte îl loveau foarte tare şi mai întotdeauna ne dădeam seama că a avut o zi proastă atunci când, odată ajuns acasă, ne strângea în braţe fără să ne spună vreun cuvânt. Tăcerea lui ne facea să tăcem la rândul nostru, situaţie care transforma atmosfera de obicei caldă din casa noastră mică într-una de gheaţă, ca iernile Transnistriei", își amintește Gelu Duminică.
"Mircea, sperii copiii!"
"Haideti, fiţi şi voi mai veseli că doar nu a murit careva! Toată lumea să se spele pe mâini şi să treacă la masă!" suna vocea mamei care avea darul să-l trezească şi să-l scuture de gândurile care-l sufocau. "Mircea, sperii copiii! Lasă-le, Doamne iartă-mă, de gânduri, că vorbim noi mai încolo". Şoaptele mamei îi smulgeau un zâmbet care, în condiţiile date, îi schimonoseau şi mai mult faţa.
Nu ştiu ce-l enerva mai tare: faptul că nimeni nu vedea că venea primul şi pleca ultimul de la muncă sau poate faptul că cei ce îl înjurau erau fix cei pe care-i acoperea atunci când veneau băuţi. Sau poate că ei erau cei care greşeau profesional mult, iar tata era rugat, chiar implorat, să le repare greşelile. Si el o făcea, și o făcea tare bine.
Cred că niciunul din cei ce-l înjurau nu vedea că el nu făcea "afaceri" cu vaporenii şi că nu accepta nicio formă de „mulţumire" financiară sau materiale din partea acestora pentru a închide ochii și pentru a accepta corupţia din jurul lui. Nu turna pe nimeni, numai că pe tura lui nimeni nu putea să facă vreo „mişcare", tata fiind conştient că în calitatea lui de şef de tură la „Descărcări - Încărcări" răspundea, prin semnătura lui, de tot ceea ce se întâmplă. Prefera să trăim în modestia noastră demnă decât într-o abundenţă falsă şi riscantă, el, cel care a rămas orfan de la 14 ani, înţelegând ca principalul dar pe care ni-l puteau oferi în calitatea lor de părinţi erau chiar ei înşişi", mai povestește sociologul pe pagina personală de Facebook.
"Suflet de român nu vom putea cumpăra vreodată"
"La masă de-abia mânca. Bea multă apă şi bărbia îi tremura uşor. Râsetele care însoţeau mesele, în mod obişnuit, erau înlocuite de sunetele stridente ale lingurilor ce atingeau, oarecum nervos, farfuriile. Nimeni nu vorbea în aşteptarea celor ce ştiam că vor urma. Mama se aşeza în spatele lui şi-şi lăsa mâna să-i sprijine umărul, într-o lungă aşteptare. Se uitau la noi cum mâncam şi nouă ne era ruşine să ridicăm ochii din farfurie. După masă ni se spunea că trebuie să fim „de două ori mai buni decât un român pentru a fi trataţi la fel" şi „că suflet de român nu vom putea cumpăra vreodată". Nu era nicidecum un mod de diabolizare, ci felul lor simplu de a ne motiva să ne depăşim zi de zi şi să ne facă să conştientizam că diferenţa între a eşua şi a reuşi stă în puterea noastră de a strânge din dinţi şi de a lupta atât cu noi și cu cei din jur. Ni se explica că nu trebuie să acceptăm ca cineva să-şi bată joc de noi şi că modul în care îi tratăm pe alţii ne defineşte.
"Pentru dreptate, multe am pierdut în viaţa mea" era propoziţia pe care tata o folosea atât de mult încât acum, când el nu mai este, noi o repetăm, destul de des, în amintirea lui. El, şi femeia de lângă el, au înghiţit multe mizerii sperând că ai lor copii o vor duce mai bine. Ne-au învăţat să fim oameni corecţi şi cinstiţi, care se bucură de rezultate muncii. Ei, şi doar ei, sunt cei fără de care eu nu aş fi fost cine sunt! Ca tata, sunt foarte mulți romi. Poate majoritatea. Din păcate, ei sunt partea invizibilă a unei minorități care a internalizat atât de mult stigma încât a ajuns, de mult prea multe ori, să o considera parte a identității ei. Astăzi, în ajunul Zilei Romilor, îmi doresc ca ai noștri copii să poată trăi într-o țară în care toți să ne putem considera "acasă", spune Gelu Duminică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
