Ziua mondială a turismului. Iată cele mai sigure destinații pe timp de pandemie
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ
În fiecare an, pe 27 septembrie, se sărbătorește Ziua Mondială a Turismului. Iată care sunt cele mai sigure destinații pe timp de pandemie. 

În fiecare an, pe 27 septembrie, se sărbătorește Ziua Mondială a Turismului. Aceasta a fost stabilită în cadrul sesiunii Adunării Generale a Organizaţiei Mondiale a Turismului din septembrie 1979, de la Torremolinos.

Având în vedere că 2020 este un an mai special, pandemia de coronavirus afectând în special domeniul turistic, iată care sunt cele mai sigure zone în care poți călători, atât în țară cât și în străinătate.

Unde poți călători în România?

În ceea ce privește România, conform kfetele.ro, cele mai sigure zone sunt: 

1. Satul Viscri, localitate cu specific săsesc din județul Brașov. Aici, prințul Charles al Marii Britanii deține o proprietate unde vine periodic în vacanță. De asemenea, zona îți oferă accesul la numeroase trasee de biciclete și obiective arhitecturale.

2. Lacul Sfânta Ana, unul dintre cele mai frumoase lacuri din țară. Este un lac de proveniență vulcanică iar sălbăticia din zonă îți oferă cel mai frumos obiectiv din Județul Harghita.

3. Delta Dunării reprezintă o destinație apreciată atât de împătimiții pescuitului cât și de turiștii care vor să ia o pauză de la aglomerarea urbană.

4. Cascada Bigăr, un important obiectiv al Banatului, votată în 2013 drept cea mai impresionantă cascadă din lume.

5. Munții Șureanu, în caz că îți dorești să te relaxezi într-un mediu sălbatic, puțin umblat și în același timp să faci și sport.

 

Unde poți călători în străinătate?

Destinațiile Europene declarate cele mai sigure, potrivit Organizației European Best Destinations, sunt:

1. Tbilisi, capitala Georgiei, este considerată una dintre cele mai sigure destinații pe timp de pandemie.

2. Insula Corfu reprezintă de asemenea o destinație sigură. Printre destinațiile de vârf ale zonei se numără stațiunea Palaiokastritsa și capitala Kerkyra.

3. Cavtat, Croaţia, reprezintă o stațiune de pe malul Mării Adriatice.

4. Insulele Azore, destinație situată în jumătatea Oceanului Atlantic. Insulele prezintă peisaje spectaculoase prin relieful vulcanic pe care îl dețin.

5. Preveza, Grecia, un oraș liniștit situat pe malul Mării Ionice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel