Data publicării:

”Ziua Dezrobirii Romilor”, celebrată la TNB

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Centrul Naţional de Cultură a Romilor - Romano Kher, în parteneriat cu Roma Education Fund România, vă invită în data de 20 februarie 2017, începând cu orele 17:30, la Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" Bucureşti (Adresa: Bulevardul Nicolae Bălcescu Nr. 2), Sala Pictură (Corpul B), la evenimentul organizat cu prilejul celebrării „Zilei Dezrobirii Romilor".

Pentru prima dată pe scena Teatrului Național București "I.L. Cargiale" se va juca o piesă de teatru-documentar concepută și regizată de o tânără artistă de etnie romă, Alina Șerban, care expune cea mai lungă și tragică perioadă de sclavie din istoria omenirii, cinci sute de ani.

Piesa de teatru intitulată ,,Marea Rușine" este un memoriu care evidențiază sentimentul de rușine față de trecutul neasumat al romilor în spațiul românesc și exploatează conceptul de stigmatizare a identitații rome, abordând tema în mod documentat, cu personaje realiste.

Așadar, începând cu orele 17:30, sunteți invitați să particați la la evenimentul care marchează 161 de ani de la Dezrobirea Romilor. Celebrarea va fi fi marcată de un concert cameral sub coordonarea violonistului Marin Alexandru, alături de invitatul special, maestrul acordeonist, Ionică Minune, începând cu ora 20:30 în Sala Pictură a Teatrului Național București "I.L.Caragiale".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel