Data publicării:
Ziua Armatei Române, la Chișinău. INTERVIU: ”Suntem mândri, ne considerăm parte a națiunii române”
Ziua Armatei Române a fost sărbătorită la Chișinău. Președintele asociației obșești UNIREA-ODIP, Vlad Bilețchi, a oferit un interviu în exclusivitate pentru DCNews.
Ziua Armatei Române a fost sărbătorită și în capitala Republicii Moldova, Chișinău. Președintele asociației obștești Unirea-ODIP și organizatorul evenimentului, Vlad Bilețchi, a oferit un interviu în exclusivitate pentru DCNews:
„Astăzi, în Republica Moldova, în Basarabia, am marcat Ziua Armatei Române, 25 octombrie. Este un moment de glorie și de mândrie pentru neamul nostru românesc. Armata noastră este cea care a fost întotdeauna apărătoarea granițelor firești ale românilor. Suntem mândri de armata română, ne considerăm parte a națiunii române. Cu acest prilej, am organizat o manifestație solemnă, dar și festivă în același timp, la cimitirul Eroilor din Chișinău, situat pe Bulevardul Decebal, numărul 17. Soarta cimitirului este una tristă, președintele nostru Dodon și-a permis să vândă acest cimitir în 2007, să vândă osemintele a peste 1640 de ostași din 16 națiuni europene.
În cadrul acestei manifestații au participat mai mulți oameni de bună credință, cu sentimente românești, am avut și reprezentanți din partea candidaților la funcția de președinte al Republicii Moldova, candidatul Mișcării Politice Unirea, Dorin Chirtoacă, candidatul Partidului Liberal Democrat, Tudor Deliu și candidatul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase. Cu toții și-au asumat solemn angajamentul de a contribui la salvarea și restaurarea acestui cimitir, al ostașului român.
Am avut și un sobor de preoți de la Mitropolia Basarabiei, care este parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române și ne mândrim cu acest fapt. Am depus flori la ceea ce a rămas din capela monumentală, inaugurată în 1940 împreună cu Majestatea Sa, Regele Mihai al României.“
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News