Nu inteleg, si am spus acest lucru, cum e posibil asa ceva. Noi discutam despre necesitatea ca societatea sa se apere. La fel ca si in cazul altor produse nocive, cum ar fi tutunul sau alcoolul, una din formele de aparare este accizarea. Las la o parte faptul ca industria pornografica aduce profituri atat de mari, incat este cu neputinta ca la buget sa nu se stranga sume consistente. Dupa indelungate deliberari, Comisia a dat aviz negativ acestui proiect de lege. Ne vom bate pentru el in plen.
Zilele lui Stelian Tanase sunt numarate
Astazi, in plenul Senatului, am luat cuvantul atunci cand s-a stabilit ordinea de zi, solicitand ca un proiect de act normativ sa fie mutat de la pozitia saisprezece la pozitia cinci, pentru ca plenul sa poata lua o decizie, dupa ce respectivul proiect de lege s-a mai aflat de trei ori pe ordinea de zi, la pozitia zece, si nu a mai ajuns sa fie supus dezbaterii. Din nou, majoritatea si-a spus cuvantul, iar propunerea mea a fost respinsa, hotarandu-se ca proiectul de lege sa fie trimis, din nou, Comisiei pentru Cultura, spre dezbatere. Este cel putin bizar. In urma cu circa o luna, Comisia a dat un aviz negativ, desi era vorba de ordonanta Guvernului. Tocmai aceasta este explicatia. Este ordonanta de Guvern din luna decembrie, prin care s-a decis ca o lege organica sa fie modificata. Aceasta reprezinta o incalcare a Constitutiei. Legea organica si ordonanta se refera la modul in care este desemnat directorul general interimar al televiziunii publice. Conform legii, acesta este desemnat de plenul Camerelor reunite. Guvernul insa, in luna decembrie, a facut aceasta ordonanta de urgenta tocmai pentru a ocoli plenul.
Citește mai multe pe CorectNews
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto