Data publicării:

Zilele Bucureştiului 2019. Restricţii de trafic - harta

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Trafic Bucuresti
Trafic Bucuresti

În perioada 20-22 septembrie a.c., va avea loc un eveniment cultural artistic denumit "Zilele Bucureştiului", în Piaţa Constituţiei.

Pentru buna desfășurare a evenimentului se va restricționa traficul rutier, după cum urmează:

- 7 septembrie, orele 07.00 – 30 septembrie, orele 06.00, banda III adiacentă Pieței Constituției (aferentă celor două bretele: bretea Parchet și bretea Ministerul de Finanțe);

- 15 septembrie, orele 07.00 – 25 septembrie, orele 06.00, banda I de circulație de pe Bd. Libertății, sensul de deplasare dinspre Bd. Națiunile Unite către Calea 13 Septembrie;

- 20 septembrie, orele 12.00 – 23 septembrie, orele 06.00, pe Bd. Unirii, tronsonul cuprins între Bd. I.C. Brătianu și Piața Constituției, precum și pe Bd. Libertății, tronsonul cuprins între Calea 13 Septembrie și Bd. Națiunile Unite.

Adresăm conducătorilor de autovehicule rugămintea ca în intervalul menţionat să evite deplasarea în zonă, să circule cu prudenţă şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri. Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă, transmite Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

HARTA RESTRICŢIILOR: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel