Ziarist anti-Roșia Montană: protestele din Piața Universității, o mineriadă a ipocriziei făcută de ONG-iști instruiți, frumoși și bine intenționați
Un jurnalist freelancer, cunoscut pentru atitudinea de respingere a proiectului Roșia Montană, se arată dezamăgit de duplicitatea celor care organizează protestele din Piața Universității. Acesta a cerut public, pe un site extrem de activ împotriva RMGC, ca organizațiile protestatare să declare dacă au primit sau nu finanțări de la George Soros. În cazul în care liderii sau organizațiile au beneficiat de sponsorizări din partea fundațiilor miliardarului american, se află într-o dilemă morală, întrucât acesta are interese financiare legate de proiect, scrie jurnalistul.
Oengiști care acuzați clasa politică, nu faceți la fel ca ea!
Iată ce scrie Stelian Negrea, un opozant al proiectului de investiții de la Roșia Montană pe blogul Active Watch: ”Daca nici un politician sau organizatie media nu se simte jignit profund de continutul scrisorii dumneavostra deschisa adresata politicienilor romani eu ca simplu cetatean neparticipant la protestele recente anti Rosia Montana ma simt ca in fata unei mineriade a ipocriziei facuta de ONG-isti instruiti, frumosi si bine intentionati.
Aveti curajul si onestitatea toate cele 29 de ONG-uri si liderii acestora sa ne spuneti care sunt finantarile pe care le-ati primit in ultimii 5 ani de la filantropul/biznismenul/luptatorul pentru democratie George Soros? Aveti curajul si onestitatea sa ne spuneti de la cine ati primit mai exact aceste sume: de la filantropul George Soros, de la luptatorul pentru democratie George Soros sau de la biznismenul George Soros? Aveti dorinta sa ne luminati pe toti cei care am participat sau nu la protestele anti Rosia Montana cum facem noi distinctia intre o finantare data de filantropul si luptatorul pentru democratie George Soros si una data de biznismenul George Soros? Cum pot sti eu ca cetatean al Romaniei ca ONG-urile semnatare au luat finantari – ceea ce e un lucru permis in orice democratie si mai ales in una plapanda cum este Romania – doar de la filantropul George Soros si nu de la verosul biznismen George Soros?
Eu nu incerc sa deturnez nici o atentie de la nici un subiect de aceea am si scris impotriva pe blogul ActiveWatch un articol extrem de coroziv la adresa proiectului Rosia Montana dar vreau ca toata lumea sa se supuna acelorasi reguli. Ati acuzat clasa politica si mass-media in bloc de coruptie pentru ca au luat bani de la RMCG, de aceea este imperios necesar ca oriunde v-ati afla – in spatele sau alaturi de protestatari – sa oferiti explicatii pertinente si sa jucati cu TOATE cartile pe masa!
Eu pot sa va zic cu mana pe inima ca nu iau nici un leu de la nici o parte implicata in vreun fel in exploatarea aurului de la Rosia Montana.
Semneaza:Stelian Negrea, jurnalist de investigatii freelancer, membru al Asociatiei Europene a Jurnalistilor”
Soros, prezență puternică pe piața aurului
Soros, un mare speculant pe bursă, are o expunere de circa 250 de milioane de dolari pe piaţa aurului și poartă un război economic pe mai multe fronturi cu acționarul majoritar al Gabriel Resources, Beny Steinmetz, scrie evz.ro. Potrivit sursei citate, Soros ar fi pierdut circa 2 miliarde de dolari în 1998, în timpul crizei din Rusia, iar ulterior, pe piață au apărut zvonuri potrivit cărora Beny Steinmetz, acționarul majoritar al Gabriel Resources, ar fi râs de eșecul lui Soros. De atunci, între cei doi s-ar purta un război necruțător.
Începând din luna mai 2013, George Soros şi-a schimbat poziţionarea pe piaţa resurselor naturalecare traversa doi ani de cădere. Astfel, George Soros a plasat 25 de milioane de dolari pe piaţa aurului numai în această vară, majorându-şi deţinerile la aproape jumătate de miliard de dolari. Miliardarul a mai făcut asemenea plasamente şi în trecut, în 2005 şi 2008, fapt care a condus la creşterea preţului aurului cu circa 80%, în 12 luni de la tranzacţie.
Și în 2011, George Soros a mai făcut câteva tranzacţii care au bulversat piaţa aurului. În luna martie a acelui an, a vândut acţiunile deţinute la compania Newmont Mining Corp., precum şi participaţia pe care o deţinea la Caterpillar Inc. Trei luni mai târziu, Soros răscumpără acțiunile. Newmont Mining Corp. controlează 20% din acţiunile… Gabriel Resources. La rândul ei, Caterpillar Inc. e un nume important pe piaţa producătorilor de echipamente destinate sectorului minier, înregistrând în 2012 vânzări şi venituri de peste 65,87 miliarde de dolari.Lovitura din Guineea duce la WashingtonLupta dintre cei doi giganți de pe piața aurului pare a fi dusă și pe continentul african. Beny Steinmetz Gold Resources Ltd. (BSGR) este acuzată de actualul guvern al Guineei că în 2008 a oferit mită pentru a obţine licenţa exclusivă de exploatare pentru unul dintre cele mai bogate zăcăminte de minereu de fier din lume, estimat astăzi la 140 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg. Licenţa a fost acordată în timpul guvernării fostului dictator Lansana Conte, înlăturat printr-o lovitură de stat. Noul președinte a deschis o investigaţie cu privire la modul în care BSGR a obţinut licenţa. Pentru a dovedi că BSGR a dat mită, Conde a angajat casa americană de avocatură DLA Piper, care a fost recomandată de fondul de investiţii condus de George Soros, care a şi finanţat prima investigaţie realizată de firmă, potrivit unor surse citate de Bloomberg, sub protecţia anonimatului, scrie evz.ro. DLA Piper a conceput un raport de 28 de pagini care a ajuns la autorităţile din Statele Unite. Acestea au început o anchetă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News