Ziare. Primăria Sectorului 4, adevărul despre manipularea apărută în presă
Pentru o completă şi corectă informare a opiniei publice, dar mai ales pentru a evita manipularea locuitorilor sectorului 4, Primăria Sectorului 4 face următoarele precizări cu privire la comunicatul Asociaţiei Patronale a Difuzorilor de Presă din Bucureşti.
Dreptul la informaţie este un drept fundamental al populaţiei, iar Primăria Sectorului 4 îşi exprimă mâhnirea legată de faptul că anumite persoane ale căror acţiuni au depăşit deja bariera agresivităţii, transformându-se rapid în violenţă, îl folosesc pentru a obţine foloase personale.
"În comunicatul mai sus menţionat sunt expuse în spaţiul public o serie de neadevăruri menite să creeze o stare de nelinişte în rândul locuitorilor sectorului 4, precum şi în rândul editorilor şi patronilor instituţiilor de presă. În acest condiţii, se impune precizat faptul că toate solicitările depuse de membrii Asociaţiei Distribuitorilor de Presă au fost onorate în conformitate cu hotărârile Consiliului Local al Sectorului 4 aplicabile în cazul de faţă. Mai exact, de la începutul anului şi până în prezent, au fost emise 73 de avize de amplasament privind punctele de difuzare a presei scrise, a cărţilor şi a produselor de papetărie, dintr-un număr total de 81 de solicitări. Restul de 8 cereri se află încă în lucru.
Un alt neadevăr folosit permanent pentru a induce în eroare opinia publică este cel privind comunicarea presupus deficitară între reprezentanţii Primăriei Sectorului 4 şi cei ai Asociaţiei Distribuitorilor de Presă. Adevărul este însă acela că Primăria Sectorului 4 a arătat tot timpul deschidere către dialog, dovada acestei susţineri reprezentând-o comunicatul oferit public de însăşi Asociaţia Distribuitorilor de Presă în Iunie 2017. La acea vreme, chiar preşedintele asociaţiei, domnul Ionuţ Nejloveanu, declara că „azi am fost la negocieri chiar cu primarul Daniel Băluţă, vom semna un protocol cu primăria Sectorului 4, care ne dă la dispoziţie două luni pentru ca noi să ne îndeplinim obiectivele".
Este aşadar evident faptul că nerespectarea termenelor protocolului semnat între autoritatea locală şi Asociaţia Distribuitorilor de Presă nu poate fi reţinută în sarcina Primăriei Sectorului 4 şi că acest conflict creat artificial nu are alt scop decât acela de a manipula opinia publică. În plus, este important de precizat faptul că 90% dintre chioşcurile de presă ridicate din calea lucrărilor edilitare deosebit de importante aflate în derulare la nivelul sectorului 4, erau efectiv abandonate.
Prin urmare, informaţia privind numărul de oameni care vor rămâne fără loc de muncă este evident eronată şi folosită în scop manipulativ. Mai mult decât atât, este necesar să precizăm faptul că niciuna dintre dispoziţiile de relocare sau de desfiinţare a unor puncte de distribuţie de presă nu a fost contestată în faţa organelor judiciare. Asigurăm publicul că demersurile pe care Primăria Sectorului 4 le întreprinde nu au alt scop decât revenirea la normalitate a activităţii de distribuţie a presei, transformată în timp într-o adevărată reţea de minimarket-uri aflate în afara legii. Încheiem prin a spune că libertatea de exprimare este un principiu valabil pentru cetăţenii României şi pentru instituţiile statului. Primăria Sectorului 4 nu va comenta informaţii cuprinse în dosare penale şi nici nu va furniza publicului date cuprinse în actele de procedură penală. În modul acesta, nu vom face sub nicio formă publicitate violenţei", transmite Primăria Sectorului 4.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News