Data publicării:

Ziare la zi: Băsescule, cu cianură ai încercat? - PAMFLET

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
ziare
ziare

Alegeri prezidentiale 2024

Înțeleg că guvernul a tăiat subvenția la căldură, ca să arate Lăzăroiu ce proști sunt primarii PSD. Ok, s-a rezolvat! Dar, ca să nu înghețe românii, din cauza asta, nu s-ar putea reduce puțin acciza la vodcă? Noi, ne vom răcori, citind împreună ziarele.

Nunta lui Borcea ar trebui trecută în calendar, la Ministerul Muncii. E sărbătoare prin redacțiile tabloidelor, nu se lucrează, i-au dat liber până și virginei cu silicoane în buze, iar pisica satanistă, care salva edițiile în criză de subiecte, a plecat la mare, să facă surf pe cod roșu, de furtună. Ce să mai cauți știri, când ai știri de la nuntă, fără număr, fără număr? Dar, până să ajungem la tabloide, să aruncăm o privire prin presa serioasă.

Hotnews scrie că Funeriu a mai făcut o reformă. Vorba reclamei: tu ce-ai făcut azi? Mai nimic! Doar o schimbare la Statutul Studentului, m-am scremut și a ieșit. Ce prevede statutul? Că tinerii au dreptul să-și aleagă profesorii (așteptăm pungile cu șpagă de la decani),  dar și că vor primi subvenții pentru alte forme de cazare decât căminele. Pe vremea mea, o altă formă de cazare se numea hogeac. Dar, tot în cămin se trăgeau cele mai tari chefuri.

Boc a dezvăluit la B1 că Ponta își lăsa secretara în locul lui la Guvern, când era ministru. Asta e un fel de autoflagelare, bănuiesc? Adică, să vorbească de Ponta unul pe care Băsescu l-a lăsat în locul lui, la guvern... Cert este că, la Realitatea, Bogdan Chirieac a făcut o greșeală:  a spus despre Lăzăroiu (apropo de propunerea cu gigacaloria)  că e plecat pe fericitele plaiuri ale vânătorii. Cred că vroia să spună că Lăzăroiu e dus cu capul. Faza cu indienii ar însemna însă că omul e mort. Ceea ce e o eroare, nu-i mort, pur și simplu așa arată domnia sa.

Revenind la Hotnews, ziarul brokerilor atacă decis problema pensionarilor, citându-l pe Băsescu: România nu mai poate sta mult cu 4,2 milioane de salariați și 4,9 milioane de pensionari! Corect, dar unde a spus el asta? La Roșia Montană! Așa că nu i se poate răspunde din clasici, ”cu cianură ați încercat?”, fiindcă exact pentru asta s-a dus la Roșia. Pentru exploatarea cu cianuri.

Gândul nu are astăzi nimic haios de comentat. Cei cinci masteranzi care traduc știri de pe net și-or fi luat și ei concediul anual, de 3 zile, because nunta Zamfirei ot Pipera. Singurul joc de cuvinte care îmi poate ieși de aici e legat de prețul piperat al zaiafetului, dar e atât de trasă de păr încât pare făcută de CTP, într-un editorial care se vrea amuzant, așa că trecem mai departe. E și mâine o zi.

Mai bine ne uităm într-un tabloid necoafat, cum ar fi Click !. Becali s-a luptat cu tortul miresei-asta e cea mai tare fază, în opinia celor de la Click!. Ce mare chestie? Becali nu știe cum se taie decât mâncarea făcută la proțap. Despre Valsul mirilor, se spune că ”Au făcut senzație”. Ce senzație au făcut, depinde de la om la om. Mie, uneia, mi-a făcut senzația de greață. O altă informație interesantă pleacă de la un fapt divers: ”A ajuns la spital mușcată de rivala în dragoste”. Stai, că asta nu e tot. Fata agresată poveștește că și băiatul a dat: ” El mă lovea și ea mă mușca de gât”. Uite, ce-a dracului a fost, vampira! Dacă se va ecraniza povestea, nu o pot vedea în rolul dințoasei decât pe Andreea Paul Vass, mușcând din gâtul Opoziției, care vrea să i-l fure pe Boc. Mi-a mai plăcut și faza cu băiatul, care, când a simțit că vrea să-l fure, a dat cu pumnul. Ce bine ar fi, când îți saltă banii din buzunar, portmoneul să se apere, dând cu karata în hoț, în vreme ce cheile de la mașină îl mușcă de mânuță pe țigan.

Ai auzit că Pescariu concurează în Bulgaria? Nici eu, așa că am dat click pe o știre din ziarul cu același nume. Când colo, nu era tenismenul, ci un stilist, care se duce la un concurs de make-up peste Dunăre.Cele câteva urme de coșuri care i se vedeau puștiului în poza din Click! nu sunt sechelele acneei, așa cum ai crede tu, ci o nouă tendință din lumea make-upiștilor: dacă ai o față mult prea tare, ți-o desfigurezi cu ceva machiaj, ca să te dai mare că prea ești perfect de la natură.

Evenimentul Zilei e pe linie. Nu pe linia albă pe care vrea s-o legalizeze Lăzăroiu, ci pe linia portocalie a PDL. Iată un titlu: ”Foamete la francezi. Tot mai mulți trăiesc sub limita sărăciei”. Vai de capul lor! Bine că nu s-a încurcat Băsescu, să-i facă o vizită lui Sarkozy, că-l mai creștea, naibii, în sondaje pe amărâtul ăla de franțuz. Ce mă tem eu, citind EvZ, e să nu vină francezii flămânzi la noi în țară, să cerșească în fața autobuzelor cu etaj din București. Deși, la cât de hotărât îl știu pe Băse, cred că pune el la cale niște deportări și mai câștigă odată alegerile.

La rubrica Doctor EvZ, o femeie întreabă: ” După o răceală am rămas fără senzația de miros. E grav?”. Nu, i-aș răspunde, dar era mai bine dacă rămâneați fără senzația de foame. Uite ce nasoale se întâmplă la francezi.

În schimb, Adrian Pătrușcă s-a scos. Are ce ciuguli, măcar luna asta, până vine tranșa următoare de la fam. Bancorescu. El s-a repezit ca rățușca la nasul femeii fără miros, asupra unui interviu pe care EvZ l-a luat lui Ion Diaconescu, la fix 94 de ani. Omul, măcar e cinstit. ”La vârsta mea, s-ar putea să spun prostii. Sunt expirat", recunoaște fostul lider PNȚCD. Pătrușcă culege prostiile și le folosește pentru a lovi în Casa Regală. Cică monarhia nu a putut fi instaurată fiindcă Regele n-a respectat legea salică, în 1997, desemnând o femeie ca succesoare. Ei și? Nu era vorba despre o succesiune la tron, ci la conducerea Familiei Regale. Dacă vorbim despre reinstaurarea Monarhiei, oricum trebuie luat totul de la zero. Iar băseștii și pătruștii vor obiecta că nu respectăm Constituția, care prevede drepturi egale pentru femei și bărbați, ceea ce o lege din feudalism nu are cum s-o facă. Bine c-a respectat Băsescu legea salică: nu a dat Sarea lui Voiculescu, a ținut-o pentru PDL.

În Libertatea, Cheloo, spune: ” Visez să zbor în p**a goală prin spațiu”. Bine, măi fato, au interzis și cuvântul pielea, ăștia de la CNA? Deci nu mai e voie să spui ” ce pielea mea?”, trebuie să bagi bip, sau să scrii ”ce p**a mea”? Ei, da-v-aș macaroane în ochi la toți ipocriții, adică m**e în ochelari!

Să ne calmăm cu Botezatu, care, spune Libertatea, nu a dat decât 6 sau 7 pentru rochia miresei lui Borcea. Lasă, Bote, atâta ”poate” ăștia, tu când o să fii în locul ei o să-ți faci o rochie mai stilată, de 9 spre 10, zece și ceva.

România Liberă m-a speriat cu un titlu care începea așa ”Boc caută soluții”. Am zis că am dat din nou peste ediția de ieri, dar nu, era proaspătă, azi Boc căuta soluții la altceva. Tot în Rl, la rubrica de Fapt Divers, scria pur și simplu: ”Un copil a fost ucis de părinți, prin deshidratare”. Parcă era vorba despre reclama la Vegeta, în care se apelează la deshidratare, ca să nu bage E-uri în ciorbă.

Dar cel mai tare e articolul despre o nouă atracție, la țară. ”Dai 10 lei și te rătăcești în porumb”, așa cum e la modă prin occident, ne spune autorul anonim al reportajului. Nu se spune dacă în cei 10 lei intră și hârtia igienică, sau poate pănușele sunt în tendințe, acum, în epoca ecologiei.

Tristian Tâmpeanu, a ajuns de la RL la revista 22. Nu-i nicio rușine, așa a avansat și dna Pora, nu mai e mult și o să-l trimită biroul de presă al PDL și pe la televiziuni. Asta e una. Articolul în care încerca să-i ia apărarea lui Aligică, un liberal acuzat de Costi Rogozanu că ar fi extremist, e alta. Efectiv, pana lui Tâmpeanu m-a hipnotizat. Nu am aflat niciodată cum se termină, nici cine învinge, Costi ori Aligică, dar cert este că nu mă adoarme așa rapid niciun diazepam.

Jurnalul Național a observat că ”Un bărbat și-a dat foc în fața OTV”. O fi Oprescu, devastat de dezvăluirile lui Dan Diaconescu, dar nu cred că viitorul președinte l-a observat, arzând. La OTV, dacă nu vii măcar cu un divorț și un chiuretaj efectuate simultan în fața camerei, n-ai nicio șansă să intri în Direct.

În Adevărul, Grigore Ecrivanul îi ia la mișto, sau cel puțin așa crede el, pe cei care au criticat excesele de la nunta lui Porcea. Ironia fină derivă din titlu: ”Acești bogați care sug sângele poporului” și se termină apoteotic cu înfierarea devierilor stângiste, plus ceva referiri la Codul Muncii. Ok, am înțeles, n-o să mai scriu despre Patriciu că suge sângele poporului. Dar altceva? Altceva am voie să scriu?, asta întreb, sper că nu s-a înțeles că vorbeam despre altceva de supt pentru patron.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel