Data actualizării:
Data publicării:

Zi teribilă în Franța: 42 de oameni au murit în condiții cumplite

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp

Zi teribilă în Franța!

Cel puțin 42 de persoane, majoritatea persoane în vârstă, au murit vineri în urma coliziunii frontale între un autocar și un camion pe o șosea din sud-vestul Franței.

Accidentul, cel mai grav pe șoselele din Franța începând din 1982, a avut loc în apropierea localității Libourne, potrivit serviciilor de pompieri.

Majoritatea victimelor erau pasageri ai autocarului, iar în accident a decedat și șoferul camionului. Mai multe persoane au reușit să iasă din autocarul cuprins de flăcări, însă deocamdată nu se cunoaște situația celor răniți.

Potrivit agenției Reuters, cinci persoane sunt ușor rănite.

În autocar se aflau persoane în vârstă care plecaseră vineri dimineață într-o excursie dintr-o comună situată în apropierea locului accidentului și se îndreptau spre sud.

Potrivit unui localnic intervievat de canalul de televiziune I-tele, accidentul s-a produs într-o curbă extrem de periculoasă. Numeroase ambulanțe au sosit la locul accidentului, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel