![Foto: Freepik Foto: Freepik](https://media.dcnews.ro/image/202209/w670/zi-libera-scoala_28905500.jpg)
Conform ordinului privind structura anului școlar actual și contractului colectiv de muncă, în data de 5 octombrie nu se organizează cursuri. Art. 3 al Ordinului privind structura anului școlar 2022-2023 prevede că “În ziua de 5 octombrie – Ziua Internațională a Educației și în zilele nelucrătoare / de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri”.
Aceeași zi este prevăzută și în contractul colectiv de muncă la nivel de sector:
Ziua liberă pentru profesori și elevi e cu două săptămâni și trei zile înaintea primei vacanțe a anului școlar în curs, structurat pe module de învățare (vacanța programată pentru 22-30 octombrie).
Desemnată de UNESCO, această zi marchează semnarea, în 1966, a “Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor”. Această recomandare, alături de cea “privind învăţământul superior” din 1997, constituie principalul cadru de referinţă pentru abordarea drepturilor şi responsabilităţilor cadrelor didactice la scară globală, potrivit site-ului en.unesco.org, scrie Agerpres.
În ţara noastră, Ziua Mondială a Educaţiei este marcată distinct de Ziua Învăţătorului (5 iunie) începând cu anul 2013 şi a fost introdusă în structura anului şcolar 2013-2014, conform unei decizii luate, la 3 iunie 2013, de ministrul de atunci al Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi de cei doi lideri ai sindicatelor din învăţământul preuniversitar, Simion Hăncescu (Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ) şi Marius Nistor (Federaţia Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”).
După alte două săptămâni, elevii vor intra în prima vacanță școlară din acest an preuniversitar 2022-2023. Este vorba despre vacanță din octombrie. Spre deosebire de anii trecuți, toți elevii vor avea vacanță în perioada 22-30 octombrie 2022. Noua structură a anului școlar 2022-2023 este împărțită în cinci module de învățare, alternate cu cinci vacanțe. În total, anul școlar 2022-2023 are o durata de 36 de săptămâni.
Această zi se sărbătoreşte pe data de 5 octombrie în peste 200 de ţări, denumirea ei fiind „World Teachers’ Day”, în engleză, sau „Journée Mondiale des Enseignants”, în franceză. În mai multe țări, această zi este destinată a fi zi specială, o zi de apreciere a cadrelor didactice. Unele dintre ele sunt sărbătorite la sfârșitul săptămânii, în timp ce altele sunt celebrate în timpul zilelor lucrătoare, cum este cazul celei din acest an. Ca de obicei, Google va onora dascălii cu un „doodle” colorat.
Câte absenţe sunt permise
Anul școlar 2022-2023 este împărțit pe module, iar numărul absențe motivate prin scutirile scrise de părinți în cazul în care elevii absentează de la ore este calculat în funcție de acest criteriu. Astfel, elevii pot fi scutiți de la maximum 40 ore pe întregul an școlar, prin acest mecanism. Prevederea se aplică atât la clasele primare cât și la gimnaziu și liceu. Numărul maxim de învoiri nu poate depăși 20% din numărul orelor alocate unei discipline. Scutirile pe baza justificărilor părinților de părinți pot fi folosite în plus față de cele medicale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știrea zilei e despre Carmen Brumă. Nimeni din presă n-a scris despre asta!
- Noi informații despre problemele navei spațiale Starliner. Ce au descoperit inginerii
- Diferența dintre Ambulanță și SMURD. Când și unde intervine fiecare. Raed Arafat, explicații din sistem/ VIDEO
- BANCUL ZILEI: Între vecini, la Vaslui
- Motivul crimei de la Brăila. Ipotezele luate în calcul de anchetatori
- Ciolacu, replică pentru Geoană: E de noaptea minții! / video
- Victorie de etapă pentru investitorul Alin Bucur. Plaja Caelia a primit „undă verde“ de la Tribunalul Constanța
- „Cazul Lasconi” se repetă în familia lui Elon Musk. Miliardarul se laudă că a dezmoștenit-o pe fiica lui trans și a declarat-o moartă. Aceasta a ripostat în presă
- Reacția unui profesor după ce un coleg a venit în fustă: Să încercăm să înțelegem de ce e supărată lumea pentru cum se îmbracă Nae la facultate
- Continuă coaliția PSD - PNL după alegeri? Alina Gorghiu: Sper să nu se supere nimeni că îndrăznesc să am această opinie / video