Zgonea, nemulțumit că nu s-au identificat vinovații fostei guvernări
Data publicării:
Autor: ana
WhatsApp
zgoneadece
zgoneadece

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, s-a declarat, sâmbătă, nemulțumit de incapacitatea unor colegi din Guvern de a-i identifica pe vinovații fostei guvernări, pe care i-ar dori în detenție, pentru că "au dat decizii şi au sifonat banul public". 

Prezent la conferinţa PSD Sector 1, Valeriu Zgonea a vorbit despre așteptările românilor de la actuala guvernare, după votul pe care l-au dat la alegerile parlamentare, cât și despre nemulțumirea sa legată de activitatea ineficientă a unor colegi de-ai săi, privind tragerea la răspundere a celor vinovați de ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani cu banul public.

"Eu nu sunt încă liniştit când văd colegi de ai mei din agenţii şi ministere că nu sunt în stare, deşi prim-ministrul le cere de fiecare dată, să-i scoată pe vinovaţii care au furat în ultimii ani din România. Pe cei care s-au îmbogăţit pe spatele nostru, cei care au făcut ordine de miniştri, au dat decizii şi au sifonat banul public. Cei care au avut ideea aceasta nesimţită să impoziteze pensiile bătrânilor, deşi ştiau că este ilegal. Cei care astăzi ne râd, unii sunt în Parlament, alături de noi şi spun că sunt autoimuni şi imuni (...) Trebuie să-i deferim justiţiei pe aceşti oameni, trebuie să le arătăm oamenilor pe cei care au furat şi au luat banii, asta aşteaptă românul de la noi şi asta a votat pe 9 decembrie. Vrem să ştim unde sunt banii pe care i-au cheltuit în ultimii patru ani şi nu numai în retrocedări, ci şi contracte în care statul a fost dezavantajat", a declarat Zgonea.

În plus, deputatul PSD a afirmat că votul primit de USL la alegerile parlamentare a fost tocmai unul pentru sancţionarea celor vinovaţi din fosta guvernare.

"Eu, da, vreau să-i văd pe acei oameni în puşcărie (...) Este datoria noastră, oamenii ne-au cerut pe 9 decembrie să-i aducem pe acei oameni în faţa instanţei şi în faţa justiţiei", a mai susţinut Zgonea.

Anterior acestor afirmații, președintele Camerei Deputaților, remarcând prezenţa fiului lui Adrian Năstase la reuniune, a declarat: "Mă gândesc la Adrian Năstase, văd că este şi Andrei în sală, pentru că Adrian Năstase a fost cel mai performant prim-ministru al României din 1990 şi sper şi ne dorim ca această guvernare a lui Victor Ponta să o egaleze măcar pe cea a domnului preşedinte Adrian Năstase", a susţinut Zgonea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel