Data publicării:
Zero taxe pe salariul minim. Coșea: Impozităm prea mult munca şi nu capitalul, averea
Profesorul Mircea Coşea a vorbit despre măsura privind renunțarea la impozitarea salariului minim.
"Această măsură rezolvă o problemă, dar nu imediat. Sigur că este o abordare foarte inteligentă a domnului ministru (n.r. ministrul Economiei Claudiu Năsui), mă bucur că o face, şi anume pune în discuţie aproape pentru prima oară, în ultima perioadă, faptul că impozităm prea mult munca şi nu capitalul, averea. Dar nu e fezabilă imediat. Ea trebuie să fie pregătită printr-un spor de venituri la buget, care, deocamdată, nu ştim de unde vine.
Al doilea lucru care este interesant este faptul că este primul guvernant care vorbeşte despre necesitatea unor politici importante în agricultură. Agricultura este una dintre ramurile de viitor ale României, pe care guvernanţii au uitat-o de foarte mult tip. Măsura este binevenită, eu o sprijin, dar deocamdată nu este aplicabilă pentru că şi aşa bugetul suferă din cauza lipsei de venituri. Până în 2022 mai este. Să vedem ce se va întâmpla, dar ca idee, ca politici economice este binevenită", a spus Mircea Coșea, la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News