Data publicării:

Zelenski solicită Curtea Constituțională pe tema Legii lustrației

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Volodymyr Zelenski, președintele Ucrainei, solicită Curtea Constituțională pe tema Legii lustrației.

Legea „Cu privire la purificarea puterii” ar trebui să fie declarată neconstituțională”, această poziție a fost exprimată de reprezentantul președintelui Zelenski la Curtea Constituțională.

”Cred că opțiunea corectă ar fi ca, în cele din urmă, CCU să rezolve această problemă cu privire la constituționalitatea legii privind purificarea puterii și, după părerea mea, există temei de a o declara neconstituțională”, notează RBC-Ucraina cu referire la reprezentantul președintelui Ucrainei la Curtea Constituțională, Fedor Venislavski (deputat al fracțiunii „Slujitorul poporului”).

Oamenii lui Ianukovici au rămas în sistem

Mulți oficiali lustrați din fosta echipă a lui Ianukovici au fost numiți în cele mai înalte funcții guvernamentale în perioada de președinție Zelenski. În special Andrii Bogdan, care a fost numit în funcția de șef al Administrației prezidențiale, iar una dintre persoane care nu avea dreptul sa candideze la anumite funcții publice, Serhii Hrynevețki, a fost numit recent șef al Administrației regionale de stat Odesa.

Fostul șef al Oficiului Președintelui Ucrainei, Bogdan, a declarat că reprezentantul președintelui la CCU a fost informat despre pregătirea deciziei scandaloase de a elimina răspunderea penală pentru fals în declarații. De asemenea, el este convins că și cei de la serviciile speciale erau la curent și trebuiau să-i raporteze președintelui Zelenski. ”Nu e posibil așa ceva. Ei știau despre pregătirea unei astfel de decizii a CCU”, a specificat Bogdan.

Faptul, că textul deciziei Curții Constituționale (de eliminare a răspunderii penale pentru fals în declarații) a fost primit de către Biroul Președintelui Ucrainei înainte ca acesta să fie publicat oficial pe site-ul instanței, a fost confirmat și de reprezentantul lui Zelenski la Curtea Constituțională, Venislavski, într-un interviu acordat Radio Svoboda (10 noiembrie curent).

La 27 octombrie 2020, CCU a declarat neconstituționale prevederile legislației anticorupție. Pe baza acestei decizii, potrivit Agenției Naționale pentru Prevenirea Corupției, instanțele au început să suspende pedepsele în cauzele de corupţie la nivel înalt. Una din principalele cerințe ale Maidanului din Kiev (Revoluția Demnității din 2014) - lustrația funcționarilor publici și miniștrilor din perioada autocrată a lui Ianukovici. Ulterior, parlamentul ucrainean a votat Legea „Despre purificarea puterii” (legea lustrației), potrivit Bucpress

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel