Zelenski: Ochii tuturor mişcărilor şi regimurilor politice agresive din lume sunt îndreptaţi spre ceea ce ne face nouă Rusia
Forțele ruse continuă să bombardeze estul Ucrainei.
Armata rusă a continuat sâmbătă bombardamentele în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, potrivit responsabililor ucraineni, citaţi de France Presse. Acolo s-ar pregăti noi acţiuni după patru luni şi jumătate de război, relatează Agerpres.
"Ochii tuturor mişcărilor şi regimurilor politice agresive din lume sunt în prezent îndreptaţi spre ceea ce ne face nouă Rusia", a scris sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pe Instagram.
"Va fi oare capabilă lumea să-i defere justiţiei pe adevăraţii criminali de război?"
"Va fi oare capabilă lumea să-i defere justiţiei pe adevăraţii criminali de război?", se întreabă el, avertizând asupra riscului unor "sute de alte agresiuni" dacă nu va reuşi să o facă.
În estul, la fel ca în sudul Ucrainei, sirenele de alarmă au răsunat toată noaptea. Locuitorii orăşelului Drujkovka, la sud de Kramatorsk (est) au fost treziţi sâmbătă de un atac cu rachete, care a lăsat un crater enorm în faţa unui supermarket, el însuşi avariat.
Forţele ruse, care au anunţat la începutul lunii iulie că au preluat controlul asupra regiunii Lugansk, vizează acum regiunea Doneţk pentru a ocupa întregul bazin minier Donbas (est), controlat parţial din 2014 de separatiştii susţinuţi de Moscova, după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia.
Victimele bombardamentelor rusești
Statul Major ucrainean a raportat sâmbătă bombardamente ruseşti în est şi asupra Harkovului (nord-est), dar nu o ofensivă terestră, trupele Moscovei nu par să desfăşoare pe moment niciun asalt, cu excepţia unei tentative asupra Dolomitne, în apropiere de Bahmut (est).
Bombardamente ruseşti au făcut cel puţin un mort şi doi răniţi la Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski, care a efectuat vineri o vizită la trupele ucrainene aflate pe poziţii înaintate în regiunea Dnipropetrovsk (centru-est).
La rândul său, armata rusă asigură că ar fi provocat daune importante armatei şi echipamentelor ucrainene în regiunile Nikolaev (Mikolaiv, sud) şi Dnipropetrovsk.
În comunicatul său, Ministerul rus al Apărării revendică de asemenea lovituri asupra regiunilor Doneţk şi Harkov, unde şase civili au fost răniţi, conform parchetului local ucrainean. Administraţiile separatiste acuză, la rândul lor, Kievul că ar fi întrerupt furnizarea de gaze în Zaporojie (sud-est).
Pavlo Kirilenko: Întreaga linie a frontului este supusă unui bombardament neîncetat
Armata rusă este "pe cale de a se regrupa sau mai degrabă de a-şi reconstitui grupurile şi pregăteşte noi acţiuni la Sloviansk, Kramatorsk, Bahmut", estimase vineri pe Telegram guvernatorul ucrainean al regiunii Doneţk, Pavlo Kirilenko.
Potrivit lui, "întreaga linie a frontului este supusă unui bombardament neîncetat". Sâmbătă dimineaţă, el raportase despre cinci civili ucişi şi şapte răniţi în ajun.
Guvernatorul Lugansk, Serghii Gaidai, a declarat sâmbătă că forţele ruse vizează regiunea Doneţk de la bazele lor din regiunea Lugansk, despre care spune că "nu a fost total ocupată" şi unde se duc "lupte în continuare".
Rușii ar fi incendiat câmpuri agricole pentru a distruge recoltele
Guvernatorul Harkovului şi cel al Doneţkului au acuzat forţele ruse că au provocat cu tirurile lor incendii în special în câmpuri. "Ei încearcă să ne distrugă recoltele prin toate mijloacele", apreciaseră ei vineri.
În sud, poliţia din Herson a anunţat deschiderea unor urmăriri penale după distrugerea recoltelor de către forţele ruse.
În regiunea Nikolaev, de unde s-au făcut încercări de contratac spre Herson, oraşul ocupat din primele zile ale războiului, primarul a relatat despre explozii auzite în cursul nopţii şi a cerut populaţiei să rămână în adăposturi.
Vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk, citată de media ucrainene, a îndemnat populaţia din zonele ocupate de armata rusă să se evacueze prin toate mijloacele posibile, avertizând că "vor fi lupte grele".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News