Zelenski cere Japoniei să crească presiunea sancţiunilor asupra Rusiei
Într-o intervenţie facută miercuri în parlamentul de la Tokyo, Zelenski cere Japoniei să crească presiunea sancţiunilor asupra Rusiei.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut miercuri Japoniei să crească presiunea sancţiunilor asupra Rusiei prin introducerea unui embargou comercial asupra mărfurilor ruseşti, relatează Reuters, citat de Agerpres.
Adresându-se parlamentului de la Tokyo prin legătură video, Zelenski a mulţumit Japoniei pentru că, printre ţările asiatice, este lider în condamnarea invadării Ucrainei de către Rusia şi introducerea de sancţiuni.
"Statele responsabile se unesc pentru a proteja pacea. Sunt recunoscător statului dumneavoastră pentru poziţia sa de principiu într-un asemenea moment istoric, pentru asistenţa reală către Ucraina", a spus Zelenski.
"Aţi fost primii din Asia care au început să pună presiune cu adevărat asupra Rusiei pentru a restabili pacea, care au sprijinit sancţiunile împotriva Rusiei şi vă îndemn să continuaţi să o faceţi".
"Lumea este în pragul multor crize noi", a spus Zelenski
Fără să citeze nicio dovadă, Zelenski a spus că forţele ruse pregătesc noi atacuri din aşa-numita zonă de excludere din jurul centralei nucleare de la Cernobîl după ce au ocupat centrala dezafectată luna trecută în primele etape ale războiului din Ucraina, notează Reuters.
El nu a oferit alte detalii despre atacurile pe care spune că le-ar plănui Rusia. "Provocările de mediu şi alimentare sunt fără precedent", a adăugat el.
Citește și:
Kievul îndeamnă ţările occidentale să-i livreze arme ofensive: "Teama este de înțeles, dar nu va ajuta"
"Forţele noastre şi cetăţenii noştri rezistă cu un curaj supraomenesc, însă un război nu poate fi câştigat fără arme ofensive, fără rachete cu rază medie de acţiune, care pot fi un mijloc de disuasiune", a pledat Andrii Iermak, într-o înregistrare video publicată marţi pe Telegram, potrivit Agerpres.
"Fără un program de tip 'Lend-Lease', nu ne putem apăra", a spus Andrii Iermakcu referire la programul de armament pus în aplicare de SUA la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial pentru a ajuta militar ţările aliate.
"Este imposibil să te aperi eficient vreme îndelungată fără un sistem de apărare aeriană fiabil, capabil să doboare rachete inamice cu rază lungă de acţiune", a argumentat Iermak.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News