Zelenski: Avem informații că armata rusă și-a schimbat tactica. Curăță străzile și subsolurile de cadavre
Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că încearcă să ascundă dovezile privind uciderea civililor.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a acuzat Rusia că încearcă să ascundă dovezile privind uciderea civililor în părțile din Ucraina pe care forțele rusești le controlează.
„Avem informații că armata rusă și-a schimbat tactica și că încearcă să curețe străzile și subsolurile de cadavrele oamenilor morți, ale ucrainenilor morți. Este vorba de eforturile lor de a ascunde dovezile, nimic mai mult. Dar nu vor reuși, pentru că au ucis o mulțime de oameni", a spus președintele Volodimir Zelenski într-un discurs video.
Comentariile președintelui ucrainean vin după ce au apărut fotografii și înregistrări video cu civili morți în Bucea.
Citește și / Stare de asediu la periferia orașului Kiev. Specialiștii vor elimina minele lăsate de ruși
Autoritățile din Ucraina au introdus starea de asediu în orașul Hostomel, situat la periferia Kievului. Măsura se va aplica timp de o săptămână, perioadă în care militarii vor curăța terenul de minele amplasate de ruși.
Deputatul ucrainean Lesia Vasylenko a anunțat că, începând de joi, în orașul Hostomel, situat la periferia Kievului, a fost introdusă starea de asediu pentru o săptămână.
Starea de asediu, care va ține până pe 14 aprilie, este o „măsură necesară" pentru a demina orașul și a permite întoarcerea în siguranță a civililor, a declarat Vasylenko, potrivit Sky News.
Măsura a fost impusă după ce au apărut rapoarte potrivit cărora sute de persoane din oraș sunt date dispărute după o ocupație de 35 de zile a forțelor rusești.
Mediatoarea pentru drepturile omului din Ucraina, Lyudmyla Denisova, a anunțat că martorii i-au spus că unii dintre cei dispăruți au fost uciși. Ea nu a spus câte persoane au fost omorâte.
De asemenea, Denisova a declarat că trupele rusești au desfășurat o campanie de „teroare în masă și jafuri” în teritoriile ocupate din sudul Ucrainei, notează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News