Data publicării:

Zegrean: Nicolicea are dreptate când spune acest lucru

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp

Fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean a interpretat câteva afirmații ale deputatului Eugen Nicolicea, legate de protestul magistraților, dar și posibile consecințe ale controversatei OUG 7.

”Magistrații nu au voie să facă grevă. Dl. Nicolicea are dreptate când spune acest lucru. Dar când spune că trebuie trași la răspundere penală pentru că atrag atenția asupra neregulilor care s-au produs prin această Ordonanță, nu mai are dreptate. Ei nu fac grevă, nu renunță să se prezinte la serviciu, sunt acolo. Nu s-a plâns nimeni că nu a fost arestat că judecătorii sunt în grevă. Ei doar atrag atenția asupra amestecului care se întâmplă în puterea judecătorească, de faptul că li se încalcă independența și cariera lor este făcută praf prin tot felul de ordonanțe adoptate la foc continuu”, a spus Augustin Zegrean.

”Ceea ce a spus domnul Nicolicea este o amenințare directă și nu este bine că se procedează în felul acesta. Nu poți să vii să ameninți toată clasa magistraților că o să-i bagi tu la închisoare pentru că încalcă legea. O dată, nu este adevărat că încalcă legea, în al doilea rând ca să-i bagi la închisoare... cine să-i judece?”, a întrebat ironic fost șef al CCR, într-o intervenție telefonică la Realitatea Tv, marți după amiaza.

OUG 7 - principala problemă

”Nu trebuie să se ajungă la amenințări din partea puterii legiuitoare împotriva puterii judecătorești. Trebuie să colaboreze între ele cu loialitate. Asta este problema cu Ordonanța de urgență 7: are probleme de constituționalitate prin însăși adoptarea ei. Nu se adoptă ordonanțe de urgență în domenii reglementate, să vii cu ordonanțe să modifici dispoziții dintr-o lege pe care ai publicat-o în septembrie și ai modificat-o în noiembrie și acum iar. Nu se poate. Trebuie stabilitate, trebuie lumea să apuce să citească legile, să le cunoască, să le aplice. Toată practica este dată peste cap, competențele... nu se poate așa ceva! Nici justițiabilii nu sunt într-o situație prea confortabilă, când se duc la proces într-o atmosferă din asta atât de încrâncenată. Sunt multe probleme de neconstituționalitate în această ordoonanță, iar principala problemă - despre care văd că se tace - este scoaterea Secției de Investigare a Magistraților de sub controlul Parchetului General. Lucrul acesta nu este posibil, nu putem să avem două Parchete într-o țară”, și-a încheiat intervenția fostul judecător al Curții Constituționale, Augustin Zegrean.

Declarații Nicolicea

"Referitor la recentele suspendări de activitate ale unităţilor de Parchet sunt câteva aspecte pe care nu le vede sau nu le spune nimeni. Am mai spus-o şi o repet, dubla măsură dăunează profund societăţii! A spune că legea este egală pentru toţi, însă a cere tratament diferenţiat este un exemplu tipic de standard dublu. Legea română nu lasă loc de interpretări în ceea ce priveşte prevederile potrivit cărora suspendarea activităţii unităţilor de Parchet reprezintă infracţiune şi se pedepseşte ca atare, astfel: potrivit articolului 181 al Legii 62/2011 a dialogului social, 'prin grevă se înţelege orice formă de încetare colectivă şi voluntară a lucrului într-o unitate'.

Având în vedere că suspendarea temporară a activităţii înseamnă încetarea acesteia pe o perioadă de timp limitată, suspendarea colectivă şi voluntară, chiar temporară, se încadrează în definiţia grevei; articolul 202 specifică foarte clar că procurorii şi judecătorii nu pot declara grevă; la articolul 218 se precizează că declararea grevei cu încălcarea articolului 202 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 lună la 1 an sau amendă", a explicat Nicolicea, într-un comunicat de presă.

Citește și:

OUG 7/2019. Iordache, precizare despre cine trebuie să facă modificările

DNA, atac la guvern. Site-ul se deschide cu un mesaj dur. FOTO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel