Data actualizării:
Data publicării:

Zegrean: Am impresia că Orban citește altă Constituție

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
Augustin Zegrean
Augustin Zegrean

Augustin Zegrean, cel care a fost preşedinte al Curţii Constituţionale a României, a intervenit după cele mai noi declarații ale președintelui PNL Ludovic Orban. 

Alegeri prezidentiale 2024

Președintele PNL a citat, marți, dintr-o decizie CCR, potrivit căreia „împiedicarea prezentării și refuzul de a dezbate o moțiune de cenzură deja depusă sunt contrare Constituției întrucât acest lucru ar echivala cu eliminarea posibilității Opoziției parlamentare de a cenzura și controla deciziile guvernamentale de angajare a răspunderii”. Moțiunea de cenzură ar trebui citită în termen de 5 zile. „Derularea calendarului moțiunii de cenzură este obligatorie, pentru că nerespectarea procedurii înseamnă încălcarea Constituției. Astăzi (n.r. marți) voi comunica Guvernului moțiunea de cenzură”, a spus Ludovic Orban.

„Am impresia că domnul Orban citește altă Constituție, nu cea pe care o știu eu. Pentru că despre cele cinci zile nu scrie nicăieri în Constituție”, a spus Augustin Zegrean într-o intervenție telefonică la Antena 3. 

„Încerc să evit să mai vorbesc, pentru că eu spun ce scrie în Constituție și prin legi și ei fac cu totul altfel”, a mai zis acesta. 

Întrebat dacă moțiunea poate fi „tergiversată” și să se ajungă până la Congresul de pe 25 septembrie, Zegrean a răspuns astfel: „Da, poate să fie. Au mai făcut asta. Probabil că asta vor să facă și de data aceasta. Nu e pedeapsă cu închisoarea pentru cei care nu respectă Constituția.”

„Ludovic Orban nu poate convoca ședința fără avizul Biroului Permanent. Aici nu e vorba de ședința Camerei Deputaților sau de ședința Senatului. Este ședința Camerelor reunite și există un Birou Permanent al camerelor reunite care are un regulament de organizare și de funcționare”, a subliniat Zegrean. 

A patra şedinţă a Birourilor Permanente ale Camerelor pe tema moţiunii de cenzură, suspendată din lipsă de cvorum

Cea de a patra şedinţă a Birourilor Permanente ale Camerelor pe tema moţiunii de cenzură a fost suspendată marţi din lipsă de cvorum.

Au lipsit reprezentanţii PSD, iar de la PNL a fost prezent doar preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban.

Aceasta este a patra oară când şedinţa în care Parlamentul ar fi trebuit să ia act de moţiunea USR PLUS-AUR şi să decidă calendarul dezbaterii acesteia se suspendă din lipsă de cvorum. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel