Zeci de posturi de agenţi de poliţie în Bucureşti şi în mai multe judeţe, scoase la concurs
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Foto: DGPMB
Foto: DGPMB
Poliţia scoate la concurs 86 posturi vacante de agenți de poliție în specialitatea agent – moto existente în statele de organizare ale Inspectoratului General al Poliției Române, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și inspectoratelor de poliție județene Buzău, Cluj, Ilfov, Mureș, Prahova, Satu Mare, Sibiu și Timiș prin încadrare directă din sursă externă.

Concursul se organizează în sistem centralizat la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, iar la nivelul Brigăzii Autostrăzi, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și al inspectoratelor de poliție județene Buzău, Cluj, Ilfov, Mureș, Prahova, Satu Mare, Sibiu și Timiș, în ale căror state de organizare sunt prevăzute posturile de execuție vacante de agent de poliție pentru care se organizează concursul, se constituie comisii de recrutare.

"Hai să ne fii coleg! În cadrul Brigăzii Rutiere sunt disponibile 60 de posturi vacante, specializarea agent-moto. Ai nevoie de studii liceale cu diplomă de bacalaureat și permis de conducere cel puțin categoriile A și B", transmite Brigada Rutieră Bucureşti.

Pot participa la concurs candidaţii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

- să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;

- să cunoască limba română, scris şi vorbit;

- să aibă capacitate deplină de exerciţiu;

- să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic (aptitudinea/ inaptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu, exclusiv pentru candidatul declarat ”admis”).  

- să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;

- să aibă studii corespunzătoare cerinţelor postului, respectiv:pregătire de bază: studii liceale cu diploma de bacalaureat;

- să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;

- să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;

- să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă   pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;

- să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;să nu aibă, la încadrarea ca poliţist, calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic;

- să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentație, în ţinuta de vară (condiție ce va fi verificată cu ocazia examinării medicale, în cazul candidatului declarat ”admis”);

- să dețină permis de conducere cel puțin categoria A și categoria B;

- să deţină/obţină autorizaţie de acces la informaţii clasificate – potrivit nivelului prevăzut în fișa postului;

- să deţină/obţină avizul pentru desemnarea în structurile poliţiei judiciare – dacă fișa postului prevede;să deţină/obţină calitatea de poliţist rutier.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel