Data publicării:
Zeci de percheziţii, în Constanţa şi Năvodari, la persoane bănuite de contrabandă cu ţigări şi comercializare de substanţe dopante
Sâmbătă dimineaţa, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economico-Financiare au efectuat mai multe percheziții în Constanța, potrivit IGPR.
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economico-Financiare din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, sub coordonarea unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, efectuează sâmbătă dimineaţa 36 de percheziţii domiciliare într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de contrabandă cu ţigări şi deţinere sau comercializare de substanţe dopante sau produse ce conţin substanţe dopante, a anunţat IGPR.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, percheziţiile au loc în municipiul Constanţa şi în oraşul Năvodari, la locuinţele a 11 persoane cercetate de comiterea faptelor.
Astfel, în perioada 2023 - 2024, acestea ar fi deţinut şi comercializat ţigări netimbrate şi produse ce ar putea conţine substanţe dopante. Prejudiciul în cauză este în curs de stabilire, arată sursa citată.
'Până în acest moment, au fost ridicate, în vederea indisponibilizării, diferite cantităţi de ţigări netimbrate şi produse ce ar putea conţine substanţe dopante. Cercetările în acest caz continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. La acţiune participă şi poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, Serviciului Criminalistic, precum şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale', menţionează IGPR, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News