Prin Legea nr. 336/2018 a fost adoptat Programul pentru stimularea angajării tinerilor în sectoarele agricultură, acvacultură şi industria alimentară. Scopul acestui Program îl constituie crearea de noi locuri de muncă, reprezentând un instrument activ în vederea atragerii tinerilor către munca în agricultură, acvacultură şi industria alimentară. Programul vizează acordarea unui sprijin financiar angajatorilor fermieri în vederea angajării, cu normă întreagă, a tinerilor beneficiari ai Programului pe perioadă nedeterminată sau determinată, dar nu mai puţin de 12 luni.
Câți bani primesc angajatorii
Fiecare angajator fermier, care face dovada angajării a doi tineri beneficiari ai Programului, beneficiază de un sprijin financiar lunar de 1.000 de lei pentru fiecare persoană, dacă aceasta are studii superioare de specialitate în domeniul agricol, acvacultură şi/sau industrie alimentară, de 750 lei pentru persoanele cu studii medii de specialitate, precum şi cursuri de formare profesională de scurtă durată în domeniul agricol, al acvaculturii şi/sau industriei alimentare şi de 500 lei pentru persoanele fără studii.
Valoarea Programului corespunzătoare anului 2019, este de 30.000 mii lei în limita sumelor aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu această destinaţie, urmând ca valoarea aferentă anului 2020 să se aprobe prin hotărâre a Guvernului, în limita prevederilor bugetare aprobate prin legile bugetare anuale cu această destinaţie.
Vezi și:
Europarlamentare. Sebastian Ghiță, anunț BOMBĂ
ANM, prognoza meteo. Cod Portocaliu și Cod Galben de vreme rea, 10 martie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită