Peste 21.000 de teste de diagnostic şi investigaţii medicale au fost oferite gratuit pacienţilor români pentru identificarea unor boli grave, potrivit unui raport de implicare în comunitate al Roche România.
Peste 11 milioane de lei a investit compania farmaceutică pentru acţiuni de prevenţie şi educaţie pentru sănătate, potrivit raportului. Cea mai mare parte a acestor sume, respectiv 62%, a fost dedicată testelor gratuite oferite pacienţilor pentru diagnosticarea corectă a unor boli cronice precum hepatitele virale, cancerul de sân, cel de col uterin, cancerul pulmonar, limfoamele, TBC şi altele.
Aceste teste sunt obligatorii, conform ghidurilor de tratament în vigoare, însă o parte nu sunt compensate, ceea ce îngreunează accesul pacienţilor la un diagnostic corect şi rapid.
Campaniile de prevenţie şi educaţie pentru sănătate au reprezentat 12% din valoarea proiectelor de implicare în comunitate şi au vizat peste 30 de iniţiative menite să crească gradul de conştientizare al importanţei prevenţiei pentru sănătate.
Domeniile în care organizaţiile neguvernamentale şi asociaţiile de pacienţi au desfăşurat campanii acoperă în principal zona oncologiei, dar şi alte arii precum boli autoimune, boli infecţioase, boli ale sistemului nervos central sau diabet.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video